Se taie „ca-n codru”. Zeci de fâșii forestiere au fost defrișate ilegal

Anticoruptie.md
28/08/2022
Sursa: ipm.gov.md

Zeci de arbori au fost doborâți săptămâna trecută doar în raionul Rîșcani. Tăieri ilicite de copaci din fâșiile forestiere au fost documentate de inspectorii de mediu în raioanele Hâncești, Ialoveni, Telenești, Dondușeni, Fălești și Sîngerei, numărul total al arborilor distruși ajungând la sute. Cei care comit astfel de infracțiuni împotriva naturii riscă o amendă în sumă de 2500 de lei.

Inspectorii de mediu au surprins două persoane care au tăiat ilegal 149 de copaci în extravilanul satului Dumeni, raionul Rîșcani, pe teritoriul cu destinație ,,fondul apelor” (teren - bazin acvatic uscat). Este vorba despre arbori de specia salcie.

Inspectorii de mediu spun că tăierile sunt organizate de obicei noaptea.  Un caz de acest gen a avut loc în Ocolul Silvic Telenești. Autoritățile competente au fost sesizate de pădurarul ocolului silvic, care a constatat tăierea a 2 arțari și 28 de stejari.

Urmare a raziei efectuată conform planului de lucru săptămânal de către inspectorii de mediu din Dondușeni a fost depistat un caz de tăiere ilegală a 7 arbori de specii diferite din fâșia forestieră de protecție gestionată de primăria satului Corbu.

Inspecția pentru Protecția Mediului Fălești a constatat tăierea ilegală a 18 arbori de salcâm, cu diametrele cuprinse între 14 - 24 cm, din fondul forestier gestionat de către ÎS,,Întreprinderea pentru silvicultură Glodeni", ocolul silvic Fălești.

Urmare a raziilor inspectorilor de mediu din Ialoveni, desfășurate în comun cu angajații  întreprinderii Silvo-Cinegetice ”Sil-Răzeni”, a fost depistat în flagrant un grup de persoane care sustrăgeau ilegal masa lemnoasă din fondul forestier ce aparține administraţiei publice locale Văsieni.

Tăieri ilicite au fost depistate de către inspectorii de mediu din Glodeni, în fâsia de protecție a câmpurilor primăriei Iabloana. 112 arbori de frasin au fost defrișați ilegal,  prejudiciul cauzat mediului fiind de aproximativ 8500 de lei, iar cel material de aproape 13 mii de lei.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului solicită cetățenilor să respecte cu strictețe regulile de protecție a mediului unde locuiesc, iar dacă au devenit martori ai unor infracțiuni de mediu să anunțe autoritățile locale sau să apeleze la 112 pentru ca făptașii să fie trași la răspundere.

 

Anticoruptie.md
28/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii