Ședință cu proteste, la Parlament. Votul uninominal, pus la vot. Lilian Carp: „Balena albastră a intrat în Parlament”

Anticoruptie.md
05/05/2017
foto simbol

Majoritatea parlamentară a votat pentru includerea pe ordinea de zi a ședinței de vineri, 5 mai, a proiectului de lege privind introducerea sistemului de vot uninominal în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut după ce Comisia juridică pentru numiri și imunități a informat plenul Parlamentului că a acordat aviz pozitiv proiectului de lege. Proiectul nu a fost însă discutat și în celelalte comisii parlamentare, așa cum prevede procedura. Propunerea a fost dur criticată de opoziția parlamentară, dar și de reprezentanții fracțiunii liberale. Socialiștii, drept răspuns, au cerut includerea pe ordinea de zi a proiectului de lege promovat de ei, privind introducerea sistemului de vot mixt. În fața Parlamentului s-au adunat zeci de persoane pentru a protesta împotriva dezbaterilor din Parlament.

UPDATE 17.01: Cu 52 de voturi, proiectul privind sistemul de vot uninominal a fost adoptat de Parlament. Socialiștii au cerut o pauză de 30 de minute înainte a fi pus la vot proiectul de lege propus de ei.

UPDATE 16.42: Dezbaterile pe marginea proiectului de lege privind votul uninominal s-au încheiat la o oră după ce au fost lansate. La acest moment are loc prezentarea proiectului de lege al socialiștilor privind sistemul de vot mixt. Niciunul dintre deputați nu a adresat întrebări față de autorii acestui document. „L-ați prezentat atât de bine încât nimeni nu mai are întrebări”, a glumit Andrian Candu, președintele Parlamentului.

Raisa Apolschi, președinta Comisiei parlamentare juridice pentru numiri și imunități a anunțat plenul Parlamentului că proiectul de lege propus de fracțiunea socialiștilor nu a obținut un aviz pozitiv din partea comisiei de specialitate. Votarea documentului a rămas la latitudinea deputaților.

 

Sergiu Sârbu, deputatul democrat care a prezentat proiectul de lege, a explicat că deja peste 800.000 de cetățeni ai Republicii Moldova și-au exprimat susținerea pentru sistemul de vot uninominal. „Astăzi, deputații nu au deplină independență în acțiuni, votând așa cum îi dictează președintele de partid. Avem nevoie de deputați mai responsabili. Propunem alegerea tuturor deputaților în 101 circumscripții de vot, inclusiv în regiunea transnistreană. Cetățenii care v-au ales vă vor putea ridica mandatul, nu alți deputați”, a declarat Sârbu.

În replică, socialistul Vasile Bolea l-a atenționat pe democrat că în condițiile în care autoritățile din partea dreaptă a Nistrului nu vor putea asigura organizare alegerilor în circumscripțiile electorale din stânga Nistrului, ne-am putea pomeni că vom avea un Parlament nu cu 101 deputați, ci cu mai puțini aleşi. Un alt socialist, Igor Smirnov, a opinat că proiectul de lege propus de majoritatea parlamentară reprezintă doar un colac de salvare pentru Partidul Democrat care riscă să nu mai acceadă în viitorul Legislativ.

Liberal-democratul Iurie Țap a ținut să sublinieze că sistemul de vot uninominal va afecta caracterul reprezentativ al Parlamentului. „Un deputat ar putea fi ales cu votul a mai puțin de 10% a votanților dintr-o circumscripție. Deci am putea avea deputați aleși cu 6.000 de voturi”, a precizat Țap.

Deputații liberali au anunțat că nu participă la ședință. „Procedural, acest proiect de lege nu a mers prin comisii, de aceea nu este legală includerea lui pe ordinea de zi. Putem spune acum că «balena uninominală» a intrat și în Parlamentul Republicii Moldova și propune să ucidă democrația țării. Pe ascuns, sunt propuse anumite proiecte de legi. Este important cum vor proceda socialiștii. Dacă vor părăsi sala de ședințe nu va exista forum pentru votarea proiectului, dacă însă vor rămâne, se confirmă ipoteza că există o înțelegere cu PSRM pe anumite subiecte”, a declarat deputatul liberal Lilian Carp.

De asemenea, au plecat de la ședință și mai mulți dintre deputații din fracțiunea liberal-democraților. „Ce înseamnă când ieri la ditamai TV-ul naţional, preşedintele Parlamentului declara că nu va introduce pe agenda Parlamentului «votul uninominal» fără avizul Comisiei de la Veneţia, iar azi, hop şi îl introduce? Asta înseamnă că cineva confundă, fundamental şi sistematic, democraţia cu jocul în poker, iar ţara cu cazinoul. Anume din cauza acestor «gesturi» nu vor fi respectaţi de cetăţeni, indiferent de PR, reforme fentate, monarhi, uninominaluri etc”, a reacționat pe Facebook deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc.

Deocamdată, poziția Comisiei de la Veneția cu privire la acest proiect de lege nu a fost exprimată. Democrații au dat însă asigurări că vor ține cont de opinia Comisiei la votarea în lectura a doua a documentului. În schimb, președinții PPE și ALDE au menţionat în declarația comună semnată zilele trecute că dacă va fi implementată această schimbare, formațiunile pe care le reprezintă vor cere suspendarea finanţării europene pentru Republica Moldova. „În ultimii ani, am urmărit îndeaproape evoluţiile din Republica Moldova şi nu am fost niciodată atât de alarmaţi pe cât suntem acum. Moldova este condusă doar de Partidul Democrat, care se numeşte pro-european, dar în realitate nu este nici pro-Europa, nici pro-Moldova. Acesta serveşte intereselor câtorva politicieni care conduc Moldova şi care au scopul de a-l transforma într-un stat autoritar şi un stat eşuat”, se arăta în declaraţie.

Liderii opoziției extraparlamentare, Andrei Năstase și Maia Sandu, care se află în afara republicii, au îndemnat cetățenii să iasă la protest și să nu permită adoptarea sistemului de vot propus de majoritatea parlamentară.

Dezbaterile din plenul Parlamentului continuă.

 

Anticoruptie.md
05/05/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii