Şefa ARBI, o angajată a CNA cu o experienţă de 14 ani. Ce avere a declarat

Anticoruptie.md
14/07/2017
Sediul CNA. Foto: CIJM

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) va fi condusă de Otilia Nicolai, ofiţer de urmărire penală din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, cu o experienţă de 14 ani. Ea urmează să-şi formeze echipa din care vor face parte ofițeri de urmărire penală, experți și specialiști în contabilitate și audit, ofițeri de investigații speciale etc. 

ARBI urmează să efectueze investigaţii financiare paralele, va evalua şi administra bunurile infracţionale indisponibilizate, va ține evidența acestora şi va negocia repatrierea valorii lor.

CNA anunţă că Otilia Nicolai a primit din partea comisiei cele mai înalte calificative, astfel câştigând concursul. Iniţial, în cursă s-au înscris trei persoane. După proba scrisă, unul dintre candidaţi a fost exclus, alţi doi fiind promovaţi pentru a doua etapă - interviul. Pe lângă Otilia Nicolai, în concurs a rămas şi poliţistul Vasile Harea care a fost inclus în rezerva de cadre a CNA pentru alte funcţii.

Serviciul de presă al CNA precizează că comisia de concurs a fost formată din nouă membri, printre care reprezentanţi ai societăţii civile, mediului academic, experţi independenţi, procurori Anticorupţie şi reprezentanţi ai CNA. Subiectele pentru proba scrisă au fost formulate de comisie cu o oră înainte de începerea examenului, iar speţele au fost scrise de către experţi din Statele Unite. Lucrările au fost verificate de evaluatori, numele candidaţilor fiind secretizate. 

Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2015, ultima valabilă pe site-ul Autorităţii Naţionale de Integritate, în acel an Otilia Nicolai a avut un salariu de circa 200.000 de lei. Soţul ei, şi el angajat al CNA, a ridicat pe parcursul anului 2015 194.000 de lei. Cei doi deţin un apartament de 105 metri pătraţi, cu o valoare cadastrală de peste 660.000 de lei, dobândit în anul 2009. Apartamentul nu a fost indicat în declaraţia de avere pentru 2014. Otilia Nicolai mai declară două maşini în folosinţă: una de marca Volvo şi alta Toyota Camry. 

Proiectul privind crearea ARBI a fost înregistrat acum câteva luni de către democrații Andrian Candu, Sergiu Sîrbu, Eugeniu Nichiforciuc, Corneliu Padnevici, Constantin Țuțu, liberalul Ion Casian și neafiliații Ștefan Creangă și Artur Reșetnicov. „Necesitatea acestei legi este motivată de faptul că în Republica Moldova, deși există un șir de instituții abilitate cu competențe de identificare, urmărire, recuperare și administrare a bunurilor provenite din infracțiuni, totuși, activitatea acestora este disparată, nu există o coordonare și o comunicare coerentă între ele. De asemenea, în prezent, nu acționează nicio instituție-cheie care ar asigura de o manieră adecvată investigațiile financiare, ceea ce reduce substanțial din eforturile și eficiența întregului lanț al instituțiilor abilitate să combată criminalitatea financiară și recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni”, se arăta în nota informativă a proiectului. 

Detalii AICI

 

Anticoruptie.md
14/07/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii