Șefa statului solicită Guvernului să prezinte opțiunile de reorganizare a sectorului energetic

Anticorupţie.md
06/12/2022
presedinte.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, consideră că Executivul trebuie să comunice cât mai eficient despre acțiunile întreprinse pentru asigurarea populației cu resurse energetice, dar și să prezinte opțiuni de reorganizare a sectorului energetic, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei prezidenţiale.

„Securitatea energetică este un element foarte important al securității țării și fiecare cetățean trebuie să fie informat despre deciziile luate in acest domeniu. Guvernul este dator să explice clar și fără întârziere toate acțiunile întreprinse pentru asigurarea cu energie electrică și gaze naturale pentru luna decembrie și perioada următoare, astfel ca societatea să înțeleagă care au fost circumstanțele și condițiile ce au determinat deciziile adoptate”, a declarat Președinta Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului a subliniat că Guvernul trebuie să lucreze, în regim urgent, la reorganizarea sectorului energetic. „Situația tot mai complicată din domeniul energetic și nevoia de a urgenta elaborarea soluțiilor pe termen mediu și lung reconfirmă necesitatea reorganizării activității Guvernului în acest domeniu, așa cum a fost menționat și la ședința Consiliului Suprem de Securitate din 24 noiembrie 2022”, a spus Președinta Maia Sandu. Șefa statului a menționat că Guvernul trebuie să acorde atenție sporită domeniului energetic și a solicitat, în acest context, Cabinetului de miniștri să prezinte în timp util opțiunile de reorganizare a sectorului.

 

Anticorupţie.md
06/12/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii