Serviciul Vamal al Republicii Moldova a precizat miercuri că toți agenții economici din regiunea transnistreană s-au conformat complet cerințelor stabilite de prevederile noului Cod vamal după ce Tiraspolul a denunțat o pretinsă „blocadă economică” aplicată de Chișinău.
„Majoritatea agenților economici din regiunea transnistreană au depus declarații vamale conform noilor cerințe legale prevăzute de noului Cod vamal”, se menționează într-un comunicat al Serviciului.
„Din prima zi lucrătoare a anului curent, 2 ianuarie 2024, mai mulți agenți economici din regiunea transnistreană au prezentat certificate de origine preferențiale, ceea ce denotă cu certitudine că au fost în cunoștință de cauză despre aplicarea prevederilor noului Cod vamal.”
În plus, Serviciul a afirmat că toți agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova, care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar, dispun de conturi trezoreriale, iar când apare obligația de achitare a taxelor vamale, acestea sunt plătire integral, fără impedimente.
Intrarea în vigoare a noului Cod Vamal al Republicii Moldova de la 1 ianuarie 2024, care obligă întreprinderile transnistrene să plătească taxele vamale și pentru procedura vamală, la fel ca toți agenții economici din Moldova, a servit drept pretext pentru regimul de la Tiraspol să organizeze manifestații și să denunțe o pretinsă „blocadă economică”.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii