Socialiștii au organizat proteste în fața BNM pentru a cere stoparea inflanției galopante

Mădălin Necșuțu
16/05/2022

Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au protestat, luni, în fața sediului Băncii Naționale a Moldovei (BNM) împotriva politicilor acestei instituții pentru oprirea inflației.

Protestele au loc după ce, vinerea trecută, guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a declarat că inflația este în prezent în Republica Moldova la un prag de 22,2%, iar spre finele anului ar putea ajunge chiar și la 31%, în funcție de evoluțiile războiului din Ucraina.

Consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul economic, Veaceslav Negruța, a sugerat într-o postare pe Facebook faptul că inflația galopantă cu care se confruntă Republica Moldova este cauzată inclusiv de inacțiunea Băncii Naționale a Moldovei din 2021 pentru a preveni creșterea prețurior.

La protestul de azi, câteva zeci de simpatizanți ai socialiștilor au scandat „Stop inflației!” și „Stabilitate prețurilor!” și au criticat aflarea în fruntea instituției a lui Octavian Armașu despre care au afirmat că a fost pus în timpul guvernării Partidului Democrat de către oligarhul fugar Vlad Plahotniuc.

Mădălin Necșuțu
16/05/2022



Follow us on Telegram

Comentarii