În timp ce Republica Moldova continuă să ofere sprijin refugiaților din Ucraina și altor categorii de străini, una dintre cele mai vulnerabile  categorii rămâne cea a solicitanților de azil. Sunt persoane care au fugit din calea războiului, persecuției sau torturii, dar care nu au încă un statut juridic definitiv. Până la recunoașterea oficială a protecției internaționale, mulți dintre aceștia trăiesc într-un vid legal și social, fără acces real la cele mai elementare servicii și drepturi.

O analiză detaliată a legislației moldovenești, realizată în iunie 2025, publicată de Agenția ONU pentru Refugiați, arată că solicitanții de azil sunt sistematic excluși din sistemul de asistență socială, au acces limitat la piața muncii, nu pot deschide conturi bancare și sunt cazați în centre izolate, fără sprijin integrativ real. Această situație contrastează puternic cu drepturile acordate refugiaților recunoscuți, beneficiarilor de protecție temporară sau migranților cu permise de ședere.

Deși majoritatea solicitanților de azil ar fi dispuși să muncească legal pentru a se întreține, legislația prevede că aceștia nu au automat drept de muncă. Doar în cazul în care nu dispun de „mijloace suficiente de subzistență”, pot cere un permis temporar. Însă procedura este greoaie, iar multe companii evită să angajeze persoane aflate în incertitudine juridică.Totodată, barierele legale și administrative limitează semnificativ accesul la activități independente. Persoanele sunt, în general, excluse din sistemul simplificat de patentă pentru activități antreprenoriale.

Refugiații recunoscuți și persoanele cu ședere legală în Moldova pot accesa ajutorul social, indemnizații pentru copii, prestații pentru persoane cu dizabilități sau ajutoare pe perioada rece. Solicitanții de azil, în schimb, sunt excluși din start de la aceste forme de sprijin. Chiar dacă trăiesc în condiții de vulnerabilitate extremă, nu pot accesa aceste resurse publice.

Raportul evidențiază faptul că persoanele cu dizabilități care solicită azil în Republica Moldova sunt excluse din sistemul public de asistență și nu beneficiază de prestații sau servicii specializate. Singurele forme de sprijin includ adaptarea locuinței și asistență socială pentru copiii cu dizabilități, precum și interpretare în limbaj mimico-gestual. Și persoanele vârstnice aflate în procedură de azil nu au acces la pensii sau ajutoare sociale pentru bătrânețe. Sprijinul se limitează la posibilitatea de a solicita adaptarea locuinței la nevoile lor.

Copiii solicitanților de azil au dreptul să frecventeze grădinițele și școlile publice, însă părinții lor nu au acces la cursuri gratuite de limbă română sau alte forme de integrare. Această lipsă de sprijin afectează comunicarea cu autoritățile, integrarea socială și chiar capacitatea de a-și apăra drepturile.

Solicitanții de azil au acces doar la servicii medicale primare, urgențe și testare HIV. Nu pot achiziționa poliță de asigurare medicală pe cont propriu și nu au acces la tratamente specializate sau investigații de rutină. Singura alternativă este obținerea unui loc de muncă legal – dar, așa cum am văzut, și aceasta este greu de atins.

Băncile comerciale nu recunosc, în general, documentele provizorii ale solicitanților de azil. Fără cont bancar, aceștia nu pot primi legal plăți, salarii sau sprijin financiar din exterior. 

În teorie, solicitanții trebuie să fie cazați în centre speciale, gestionate de Inspectoratul General pentru Migrație, pentru maximum 6 luni. În realitate, mulți rămân mai mult, neavând alternative. Spre deosebire de refugiații recunoscuți, aceștia nu pot închiria spații în centrele de cazare și nu sunt incluși în programe de integrare.

Recunoașterea statutului de refugiat poate dura luni sau chiar ani. În această perioadă, solicitanții trăiesc într-o stare prelungită de incertitudine, fără niciun orizont clar. Din punct de vedere legal, ei nu sunt încă „refugiați”, dar nici nu pot fi returnați într-o țară unde viața le este în pericol.