„Soluția este doar să creștem veniturile cetățenilor”. Maia Sandu vorbește despre planurile pentru a face față inflației

Mădălin Necșuțu
17/06/2022

Șefa statului, Maia Sandu, a declarat joi seară că Republica Moldova trece prin criză economică fără precedent cu o rată mare a inflației și că singura soluție pentru atenuarea ei este ca statul să ofere venituri mai mari cetățenilor.

„Inflația este mai mare în Republica Moldova deoarece consumul de resurse energetice în bugetul nostru, ca pondere, este mult mai mare, decât consumul de resurse energetice în bugetul unui cetățean dintr-o țară europeană. Ponderea consumului de produse alimentare este mai mare decât în alte țări. Asta vorbește despre sărăcia noastră. Pentru că oamenii cu venituri mici cheltuiesc doar pentru utilități și pentru mâncare. Pentru că nu putem să controlăm prețurile externe, soluția este doar să creștem veniturile cetățenilor. Guvernul asta trebuie să facă. Să ofere compensații oamenilor cu venituri mici. Ministerul Muncii și Protecției Sociale lucrează la un mecanism țintit, ca să nu se întâmple ca astă iarnă când au primit compensații toți”, a declarat ea.

Șefa statului a mai precizat că este și responsabiltitatea Băncii Naționale a Moldovei, dar și a Consiliului Concurenței pentru a interveni la stabilizarea prețurilor.

„BNM a întreprins măsuri, dar trebuie să vedem dacă ele au venit suficient de repede sau nu. Aceste măsuri ar trebui să tempereze creditele, care au efect inflaționist. Avem o inflație de import, prețurile mari vin din afară. Există și partea ce vizează reglementarea pieței interne, aici e vorba de Consiliul Concurenței. Ei ar trebui să identifice suficient de repede și să sancționeze comportamentele monopoliste”, a mai spus șefa statului.

Maia Sandu a precizat că inflația de circa 30% cu care se confruntă Republica Moldova este cauzată de războiul din Ucraina și dependența exagerată a Republicii Moldova de gazele rusești.

„Creșterea prețurilor la resursele energetice este un lucru pe care nu-l putem controla. Prețurile la gazele naturale continuă că crească. În ultimele zile, s-a înregistrat iar o creștere pe piață. Și asta automat intră în formula de calcul și crește prețul de achiziție pentru Republica Moldova. Din cauza războiului nu sunt semne bune care ne-ar conduce la concluzia că, în curând, prețurile ar putea reveni la normal. Noi suntem foarte dependenți energetic, foarte nepregătiți pentru că în 30 de ani nu s-a lucrat pe domeniul securității energetice”, a completat Maia Sandu. 

Mădălin Necșuțu
17/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii