Termenul de vămuire la frontiera moldo – ucraineană a fost extins pentru agenții economici din regiunea transnistreană // Ce facilități au mai fost aprobate  

Crina Dumitriu
30/06/2022
Foto: CIJM

Agenții economici și instituțiile publice din raioanele de est ale Republicii Moldova vor putea efectua în continuare procedurile de vămuire la traversarea punctele comune de trecere a frontierei de stat Pervomaisk-Cuciurgan, Goianul Nou-Platonovo și Novosavițkoe-Cuciurgan până la data de 31 ianuarie 2023. O hotărâre în acest sens a fost aprobată, miercuri, de Guvernul de la Chișinău.

Perioada a fost extinsă pentru efectuarea procedurilor de vămuire fără perceperea drepturilor de import sau export, fără aplicarea măsurilor de politică economică, cu condiția rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituționale.

De asemenea, până la implementarea controlului comun deplin la punctul de trecere Novosavițkaia-Cuciurgan, se prelungește până la data de 31 ianuarie 2023 termenul de vămuire a produselor petroliere introduse pe teritoriul Republicii Moldova la postul vamal Bender-2.

Termenul stabilit anterior este 30 iunie 2022. Extinderea acestuia este necesară pentru identificarea unor soluții viabile de înregistrare și evidență a tuturor importatorilor din raioanele de est ale Republicii Moldova la Agenția Servicii Publice (ASP). 

Crina Dumitriu
30/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii