TEXT/VIDEO LIVE// CEC decide soarta mandatelor Partidului Democrația Acasă

Anticoruptie.md
03/10/2025
Captură video

Comisia Electorală Centrală decide, în aceste momente, soarta celor 6 mandate de deputat obținute la alegerile parlamentare de Partidul Democrația Acasă (PPDA). Sesizările au fost depuse de PAS, care susține că formațiunea ar fi încălcat legislația electorală, beneficiind de promovare din partea lui George Simion, persoană declarată indezirabilă în Republica Moldova, și INI, care a invocat faptul că Vasile Costiuc ar fi provocat intenționat conflicte cu poliția pentru a se victimiza și a manipula opinia publică. Costiuc a respins acuzațiile. 

UPDATE 17.00: CEC a admis parțial contestația PAS. Totodată, CEC a luat act de sesizarea INI. Conform deciziei aprobată de CEC, Partidul Democrația Acasă a fost lipsit de alocațiile de la stat pentru rezultatele obținute în campania parlamentară, pentru o perioadă de un an. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de trei zile. 

Totodată, CEC va remite Curții Constituționale (CC) constatările sale pe două aspecte identificate în cazul partidului Democrația Acasă. Este vorba despre „bloc electoral camuflat și promovarea inautentică pe TikTok”. Respectiv, CC va lua o decizie finală. 

UPDATE 16.30: Au fost audiați doi martori, între care Alexandr Verșinin, care a declarat că nu a suportat cheltuieli pentru produsele pe care le-a promovat pe conturile sale de socializare în timpul campaniei electorale.

După o pauză, membrii CEC a aprobat să analizeze înscrisurile și cererile liderului Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, dar și să audieze martori.

CEC a prezentat sesizările Partidului Acțiune și Solidaritate și Inspectoratul Național al Investigației (INI).

Comisia Electorală Centrală (CEC) a sancționat Partidul Democrația Acasă, cu un avertisment, pentru că nu a declarat cheltuielle pentru promovarea pe rețelele de socializare, în special TikTok. Decizia de sancționare cu șase voturi „pentru”, unul „împotrivă” și două „abțineri”.

Anticoruptie.md
03/10/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii