Societatea pe Acțiuni Energocom, care aparține sută la sută statului, a fost scutită de obligația de a garanta rambursarea unui împrumut în valoare de 300 milioane de euro pentru realizarea proiectului Securitatea furnizării gazelor naturale.
De asemenea, prin derogare de la prevederile Codului fiscal și Codului vamal, compania a fost scutită de taxa pe valoare adăugată (TVA) fără drept de deducere, de accize, de plata taxei vamale și a altor plăți.
Acordul de împrumut în valoare de 300 milioane de euro a fost semnat la 23 iunie între Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD).
Scutirea ENergocom a fost necesară deoarece o precondiție a intrării în vigoare a acordului o reprezintă semnarea Contractului de recreditare dintre Ministerul Finanțelor, pe contul căruia BERD va transfera banii, și SA Energocom, care va implementa proiectul. Drept urmare, la încheierea Contractului de recreditare a împrumutului, Energocom ar fi trebuit să garanteze rambursarea lui prin semnarea unui contract de gaj, însă compania nu deține active suficiente pentru acoperirea contravalorii sumei creditului.
Cu cele 300 milioane de dolari, împrumutate de la BERD, Energocom urmează să procure până la o cincime din importurile de gaze planificate a fi importate din Rusia în 2022.
Însă, ca urmare a războiului din Ucraina, aceste livrări sunt vulnerabile, riscând a fi întrerupte, iar procurarea de gaze din surse alternative ar asigura Republica Moldova cu gaze.
Împrumutul va fi împărțit în două tranșe. O tranșă de urgență de 200 de milioane de euro va fi utilizată în caz de întrerupere a aprovizionării, în timp ce alte 100 de milioane de euro vor fi utilizate pentru a crea o rezervă strategică de gaze, care să fie stocată în România sau Ucraina, pentru a evita creșterile sezoniere ale prețurilor și pentru a îmbunătăți securitatea energetică.
„Aceste proiecte BERD oferă un ansamblu de salvare pentru Republica Moldova, atât ajutând la diversificarea surselor de aprovizionare, cât și făcând posibil ca țara să importe 100% din necesarul de energie din UE prin interconexiune în timpul verii și până la 60% în iarnă”, a declarat Matteo Patrone, directorul general al BERD pentru Europa de Est și Caucaz, la momentl semnării acordului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii