Triada de la Odesa: Republica Moldova, România și Ucraina fac front comun. Ce angajamente și-au asumat

Anticoruptie.md
16/09/2022
Sursa: gov.md

Ministrul afacerilor externe al Ucrainei, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, ministrul afacerilor externe al României, precum și ministrul energiei al Ucrainei, viceprim-ministrul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale al Republicii Moldova, ministrul energiei al României s-au reunit astăzi, la Odesa, în cadrul primei reuniuni ministeriale informale a acestui format. Părțile au difuzat și un comunicat de presă comun.

La reuniune au participat, de asemenea, reprezentanți ai agențiilor de reglementare în domeniul energiei din cele trei țări, precum și ai celor mai importante companii care activează în domeniul energiei. Această reuniune ministerială este prima de acest fel din istoria relațiilor trilaterale Ucraina-Republica Moldova-România.

Miniștrii au schimbat opinii cu privire la situația de securitate regională, în contextul războiului de agresiune ilegal, nejustificat și neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei, care a generat cea mai gravă criză de securitate și umanitară de pe continentul european din ultimele decenii. Aceștia au analizat implicațiile pentru mediul de securitate regional în ansamblul său, inclusiv cu privire la gestionarea fluxurilor de refugiați, acordarea de asistență umanitară, asigurarea securității energetice și protejarea modalităților sigure de transport și tranzit.

Miniștrii au discutat despre procesul de integrare europeană al Ucrainei și Republicii Moldova, în contextul deciziei istorice a Consiliului European din 23-24 iunie 2022, prin care a fost acordat celor două țări statutul de candidat pentru aderarea la UE. Aceștia au evaluat demersurile care au fost întreprinse și măsurile avute în vedere în continuare de Ucraina și Republica Moldova pentru a avansa în mod substanțial pe drumul integrării în UE.



Miniștrii, în mod special, au întreprins următoarele:

au condamnat în cei mai puternici termeni posibili agresiunea continuă a Rusiei împotriva Ucrainei, împotriva suveranității și integrității sale teritoriale;

s-au angajat să-și unească eforturile diplomatice pentru a sprijini guvernul Ucrainei și poporul ucrainean în lupta sa eroică pentru eliberarea teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia și pentru restabilirea securității și stabilității în regiune;

au reiterat dorința de a lucra împreună pentru sprijinirea procesului de integrare europeană a Ucrainei și Republicii Moldova;

au condamnat cu tărie ocuparea Centralei Nucleare de la Zaporojie (CNZ) de către trupele ruse, precum și numeroasele provocări și bombardamente realizate de acestea care ar putea produce un dezastru nuclear de proporții în Europa. Miniștrii au solicitat Moscovei să demareze imediat demilitarizarea arealului CNZ și a zonei din vecinătatea acesteia pentru a permite reluarea activităților autorităților ucrainene la CNZ. Miniștrii au evidențiat importanța vizitei ISAMZ (misiunea de sprijin și asistență a AIEA la Zaporojie);

au evidențiat interesul privind dezvoltarea cooperării trilaterale în toate domeniile de interes comun, în primul rând în vederea aprofundării dialogului politic și îmbunătățirii diversificării aprovizionării cu energie în baza unei relații echilibrate, transparente și nediscrimantorii, care să asigure o competiție corectă; integrarea piețelor de energie; creșterea schimburilor de electricitate între Ucraina, Republica Moldova și România; și reabilitarea și extinderea liniei de înaltă tensiune Pivdennoukrainsk NPP-Orlivka-Isaccea, inclusiv conexiunea acesteia cu Republica Moldova pentru a asigura o interconectare electrică între toate cele trei țări, pe baza rezultatelor unui studiu de fezabilitate;

au convenit să urgenteze discuțiile tehnice privind utilizarea interconectoarelor de gaz, alocarea de capacități în cadrul interconectoarelor de electricitate și gaz și minimizarea plăților pentru fluctuațiile neintenționate prin intermediul interconetărilor transfrontaliere care fac obiectul reglementărilor FSKAR;

au convenit asupra faptului că statutul de candidat pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la UE, precum și sincronizarea cu succes a rețelelor lor electrice cu Rețeaua Europeană Continentală ENTSO-E deschid noi posibilități de cooperare regională vizând consolidarea rezilienței energetice și a securitatății aprovizionării;

au convenit asupra necesității utilizării mai eficiente a capacităților subterane de stocare a gazului, care reprezintă un element important pentru securitatea energetică a regiunii;

au convenit să încheie un Acord trilateral pentru consolidarea interconectivității pentru aprovizionarea cu energie între cele trei țări și să înceapă să lucreze cu Comisia Europeană pentru implementarea imediată a acestuia, inclusiv pentru asigurarea finanțării;

au convenit să lucreze îndeaproape pentru creșterea livrărilor bilaterale comerciale de electricitate prin contracte pe termen scurt, mediu și lung, între companiile noastre de stat;

au exprimat disponibilitatea de a organiza întrevederi regulate și au convenit ca următoarea reuniune să fie dedicată consolidării potențialului de tranzit al Ucrainei, Republicii Moldova și României. În acest sens, vor fi invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor relevante, pentru a dezbate obstacolele existente, precum și opțiunile pentru sporirea capacităților existente de tranzit și crearea unora noi;

au exprimat disponibilitatea să continue să acționeze pentru liberalizarea și simplificarea regimului de intrare al cetățenilor Ucrainei pe durata războiului;

s-au angajat să îmbunătățească coordonarea în combaterea dezinformării și a altor forme de război hibrid.

Anticoruptie.md
16/09/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii