Pe lângă facilitarea achiziționării și transportului de gaze către Transnistria, UE s-a angajat să furnizeze în săptămânile următoare un pachet de sprijin financiar pentru Moldova, cu scopul de a atenua consecințele sociale ale crizei pentru cetățenii Republicii Moldova, punând în același timp bazele unei reziliențe energetice pe termen lung și ale creșterii economice în Moldova.
Pachetul UE pentru depășirea crizei energetice din Moldova
Asistența UE vine în contextul în care regiunea transnistreană trece printr-o criză energetică gravă. De la 1 ianuarie 2025, Gazprom nu și-a onorat obligația contractuală de a transporta gaze către regiune. În consecință, regiunea este nevoită să se bazeze pe rezervele de cărbune și gaze pentru a furniza electricitate și încălzire populației sale, care sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile acesteia.
Pachetul anunțat va evita deteriorarea în continuare a situației umanitare și va furniza gaze naturale pentru a acoperi nevoile imediate. Opțiunea de a furniza sprijin prin livrări de cărbune din Ucraina este explorată în paralel. Pe lângă facilitarea achiziționării și transportului de gaze, UE a sprijinit, de asemenea, alocarea de capacități de transport de-a lungul întregului traseu de livrare a gazelor din Bulgaria și România până la punctele de intrare ale sistemului de transport al gazelor al Republicii Moldova, se arată într-un comunicat de presă al UE.
Propunerea de luni, 27 ianuarie, reprezintă un sprijin specific pentru Moldova, inclusiv pentru regiunea transnistreană, în valoare de 30 de milioane EUR pentru achiziționarea de gaze care pot fi utilizate pentru producerea de energie electrică și termică pentru regiunea transnistreană și de energie electrică pentru malul drept. Prin finanțarea oferită în cadrul acestui plan de urgență, Moldova ar putea achiziționa gaze de la furnizori din Ucraina și de pe piața europeană.
De asemenea, se pregătește un pachet de asistență mai amplu pentru a sprijini în continuare întreaga țară în această perioadă dificilă. Mai exact, un pachet mai amplu de sprijin al UE în domeniul energiei va viza atenuarea consecințelor crizei și diminuarea presiunii asupra prețurilor la energie, punând în același timp bazele stabilității și rezilienței energetice pe termen lung în Moldova. Acesta se va baza pe Planul de creștere al Moldovei, care este în curs de finalizare.
Informații de context
Gazprom nu și-a onorat obligațiile contractuale, întrerupând livrările de gaze către regiunea transnistreană a Moldovei. Ca urmare, a izbucnit o criză energetică gravă, cu consecințe economice și sociale enorme pentru locuitorii din Moldova și un impact devastator asupra mijloacelor de trai ale populației din regiunea transnistreană.
Până în prezent, UE a furnizat deja 240 de milioane EUR sub formă de sprijin bugetar direct pentru sistemul energetic al Moldovei în perioada 2021-2024, pentru a ajuta cele mai vulnerabile persoane. În sezonul de încălzire 2023-2024, peste 750 000 de gospodării au beneficiat de compensații prin intermediul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice (FRVE) sprijinit de UE.
În plus, începând din 2021, UE a acordat granturi în valoare de 67 de milioane EUR, care au mobilizat investiții de peste 640 de milioane EUR prin intermediul partenerilor financiari internaționali. Acestea sprijină eficiența energetică a Moldovei în clădirile publice și rezidențiale și tranziția către energia verde. De asemenea, UE sprijină consolidarea capacităților și pilotarea Fondului pentru eficiență energetică rezidențială al Moldovei. Totodată, Moldova a beneficiat, de asemenea, de asistență macrofinanciară din partea UE în valoare de 295 de milioane EUR începând cu 2023, din care 220 de milioane EUR au fost acordate sub formă de împrumuturi și 75 de milioane EUR sub formă de granturi. Printre alte priorități, tranșa s-a axat pe reformele din sectorul energetic.
Din 2022, rețeaua Moldovei a fost conectată la rețeaua electrică continentală europeană. La 1 decembrie 2024, capacitatea de export din UE către Ucraina și Moldova a fost majorată de la 1,7 la 2,1 GW, inclusiv 315 MW pentru Moldova. Ulterior, în decembrie, s-a ajuns la un acord prin care Moldova ar putea beneficia de capacitățile neutilizate de către Ucraina.
În plus, cu ajutorul UE, malul drept a reușit să se diversifice complet de la aprovizionarea cu gaze rusești în 2022, la apogeul crizei aprovizionării cu gaze. De atunci, malul drept este aprovizionat exclusiv de pe piețele de gaze ale UE, precizează sursa citată.

