Consumatorii casnici vor achita 13,12 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaze, cu 1,24 lei mai puțin decât prețul actual. O decizie în acest sens a fost luată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) care a aprobat joi, 2 mai, prețurile reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către Moldovagaz.
ANRE a analizat documentele justificative prezentate de către Moldovagaz și a constatat existența factorilor obiectivi care au determinat solicitarea de revizuire a prețurilor reglementate a gazelor naturale furnizate pentru anul 2024, și anume reducerea prognozei prețului mediu anual de procurare a gazelor naturale, de la 518 $/1000 m3 la 482,5 $/1000 m3.
De menționat că, în luna aprilie, Energocom a oferit un preț mai mic, în mărime de 450 €/1000 m3 față de 550 €/1000 m3 pentru gazele naturale vândute către Moldovagaz.
Totodata, au fost actualizate prețurile estimative de achiziție a gazelor naturale de către Moldovagaz pentru perioada mai-decembrie 2024, ca urmare atât a rezultatelor licitației petrecute pe platforma de tranzacționare a BRM East Energy, prin care Moldovagaz va achiziționa gaze naturale în luna mai de la Energocom, cât și a prognozelor de preț a indicelui TTF până la sfârșitul anului.
În așa mod, prețul mediu de furnizare a gazelor naturale a fost calculat de către Agenție în mărime de 10 049 lei/1000 m3 este cu 1 087 lei/1000 m3 sau cu 9,8% mai mic comparativ cu prețul mediu în vigoare și cu 46 lei/1000 m3 sau cu 0,5% mai mic decât cel solicitat de către Moldovagaz.
Noile prețuri vor intra în vigoare la 3 mai 2024, data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Ultima micșorare a tarifelor a fost aprobată în luna februarie curent, în diminuare cu 3,3 lei față de vechiul preț. Decizia a fost luată de ANRE la aproape o lună după ce Moldovagaz a expediat solicitarea de ajustarea a tarifelor.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii