Volodimir Zelenski: „Ucraina pierde 60-100 de soldați pe zi în luptă” 

Mădălin Necșuțu
01/06/2022

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu pentru Newsmax TV Channel, că situația militară „este foarte dificilă” pentru Ucraina. 

„Pierdem 60-100 de soldați pe zi uciși în acțiune și aproximativ 500 de oameni răniți în acțiune. Deci, ne menținem perimetrele defensive”, a spus liderul de la Kiev.

El a adăugat că Ucraina și cetățenii săi reprezintă „perimetrul defensiv” al lumii.

„Trebuie să realizăm cine este puterea întunecată: Rusia”, i-a spus Zelenski. „Și Rusia nu se va opri în Ucraina, cu siguranță. Și celelalte țări, fostele republici ale URSS, și membrii UE. Unele dintre ele, deja state membre NATO, sunt deja amenințate”, a mai spus el.

Zelenski a denunțat și „slăbiciunea” lui Putin și a Rusiei nu numai prin faptul că nu a reușit să ocupe o națiune vecină mai mică, ci și în încercările de a-l elimina din funcția de lider.

„Aș spune că încercarea de a-l ucide pe liderul unei țări sau aceleia este o slăbiciune”, a continuat el. „Dacă nu poți discuta cu el, este o slăbiciune”, a mai spus Zelenski. 

Rusia continuă o ofensivă puternică asupra Ucrainei în partea de est și de sud a acestei țări, în ciuda faptului că a pierdut peste 30.000 de oameni în puțin peste trei luni de când a declanșat invazia în Ucraina. 

Mădălin Necșuțu
01/06/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii