Astfel, în vederea executării hotărârii Comisiei, Consiliile electorale de circumscripție și birourile electorale ale secțiilor de votare vor aplica ștampila cu mențiunea „Retras” în dreptul Partidului Politic Moldova Mare, pe procesele-verbale pretipărite privind rezultatele numărării voturilor, care se întocmesc de către birourile electorale, precum și pe procesele-verbale pretipărite privind centralizarea rezultatelor votării, care se întocmesc de către consiliile electorale de circumscripție.
De asemenea, buletinele de vot cu ștampila „Votat”, aplicată în dreptul Partidului Politic Moldova Mare, au fost declarate nevalabile. În cazul birourilor electorale ale secțiilor de votare care au totalizat rezultatele numărării voturilor și și-au încetat activitatea, voturile exprimate pentru Partidul Politic Moldova Mare se declară nevalabile la etapa centralizării rezultatelor votării de către consiliul electoral de circumscripție.
În blocul de funcții destinat afișării rezultatelor preliminare al Sistemului informațional automatizat de stat „Alegeri”, în dreptul Partidului Politic Moldova Mare, se va înscrie mențiunea „Retras”, iar eventualele rezultate introduse în sistem de către birourile electorale ale secțiilor de votare care au finalizat procedura de numărare și totalizare a rezultatelor urmează a fi calificate ca voturi nevalabile, comunică CEC.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii