Risc închisoare pentru niște țevi ruginite. La mijloc este o deputată

Vasile Macovei
26/01/2016

În primăvara anului trecut am luat niște țevi de irigații de pe câmp, erau ruginite. Se întâmpla în satul Cucoara, Cahul, în momentul în care urma să aibă loc modernizarea sistemului de irigare. Conductele au fost scoase de consilierul PLDM Petru Sava.  Am încărcat țevile în mașină și le-am dus acasa, dar am fost sunat de Sava, care prin înșelăciune m-a convins să i le întorc. M-a amenințat că dacă nu le întorc, mă dă pe mâna poliției. Am făcut asta, dar în numai 30 de minute poliția m-a găsit și mi-a deschis dosar penal. Nu cred că sunt vinovat pentru că am întors țevile , dar eu m-am ales cu dosar însă el nu  (chiar dacă a scos conductele și nimeni nu știe câte țevi a dezgropat pentru că nu s-au făcut procese-verbale),  pentru că are protecție de la cuscra lui din Parlament Aliona Goța, care a fost primar la Cucoara.  Eu sunt cărat acum prin judecată.  Sava a dezgropat însă țevile de sub pământ pentru că voia să le vândă. El zice că sunt ale primăriei, care vrea să facă un gard pentru cimitirul satului. 

Eu cred că este o nedreptate la mijloc, pentru că țevile sunt ale întreprinderii Apele-Moldovei, iar Sava nu le dă lor țevile și eu acum trebuie să stau la închisoare. Am doi copii mici, vă rog să mă ajutați.

Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.

Other complaints for

Vasile Macovei
26/01/2016

Comments