Avocatul Valerian Mânzat, nouă ani de închisoare cu executare. Apărătorul a lipsit şi de la pronunţarea deciziei motivate

Anticoruptie.md
19/05/2017
Valerian Mânzat la Curtea de Apel Bălţi. Foto: Facebook/Valerian Mânzat

Magistraţii Curţii de Apel Chişinău au pronunțat vineri, 19 mai, decizia motivată în dosarul în care avocatul Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare pentru înscenarea unui accident rutier ca să obțină compensații de 300.000 de lei de la o companie de asigurări. Defensorul, cercetat penal şi pentru escrocherie, nu a fost prezent la pronunţarea deciziei devenită executorie. 

Curtea de Apel Chişinău a menţinut în aprilie sentinţa prin care Valerian Mânzat a fost condamnat în acest dosar acum doi ani de instanţa de fond. Apărătorul a lipsit şi atunci când judecătorii au menţinut sentinţa, iar presa a relatat că el ar fi fugit înainte ca instanţa să anunţe verdictul.

Gheorghe Amihalachioaie, avocatul care l-a reprezentat pe Valerian Mânzat, explica însă că, în timpul citirii deciziei, clientul său se afla la parterul clădirii instanţei de judecată unde servea cafea alături de alte trei persoane vizate în acelaşi dosar. Cea de-a cincea persoană, o avocată, şi ea urmărită penal în acest caz, se afla în sala de judecată. 

„Va veni mai târziu. Va primi decizia. Urmează să studiem documentul”, a spus presei de această dată Gheorghe Amihalachioaie. 

În februarie, defensorul, cunoscut pentru luxul cu care se lauda pe reţelele de socializare, a fost reţinut în cadrul unui alt dosar, fiind acuzat de escrocherie. Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, el este bănuit că a extorcat de la o femeie, prin înşelăciune şi abuz de încredere, 20.000 de euro. Avocatul s-ar fi angajat să soluţioneze o problemă legată de urgentarea transferării soţului acesteia dintr-un penitenciar din Federaţia Rusă în unul din Republica Moldova. Valerian Mânzat ar fi fost reţinut în momentul în care a returnat o parte din banii primiţi. Tot în februarie, apărătorul a fost plasat în arest, fiind eliberat ulterior. 

De curând, Valerian Mânzat și-a deschis un birou de avocați în preajma Penitenciarului 13. Apărătorul a reprezentat în instanțele de judecată interesele companiei Moldova-Gaz, unde socrul său, Simion Furdui, a deținut funcția de director. 

Anticoruptie.md
19/05/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii