Câte un milion de dolari, spălați lunar prin intermediul Republicii Moldova. SIS a deconspirat gruparea

Anticoruptie.md
24/03/2017
sis.md

O grupare criminală internațională care ar fi pus în practică o schemă de spălare, lichefiere și contrabandă de bani a fost deconspirată de ofițerii SIS, în comun cu procurorii din Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Potrivit SIS, prin schema pusă în aplicare de membrii grupării erau spălați lunar de la 500.000 până la un milion de dolari. În noaptea din 21 spre 22 martie curent a avut loc descinderea în mai multe locaţii de activitate ale membrilor grupării, inclusiv în transportul cu care valuta străină era direcţionată prin contrabandă în străinătate. În rezultat, în flagrant delict a fost ridicată tranşa financiară ce urma să fie scoasă din ţară, iar șapte persoane implicate au fost reţinute, inclusiv curieri originari din alte state.

Potrivit SIS, grupul infracţional înregistra întreprinderi pe numele cetăţenilor străini şi ai Republicii Moldova în mai mult ţări. În contul acestora erau transferaţi bani de provenienţă ilegală, apoi banii erau integrați în circuite de spălare a banilor şi lichefiere pe teritoriul Republicii Moldova. În fază finală, transferurile se realizau multiplu şi „secţionat” spre Republica Moldova, ca donaţii diferitor persoane fizice, pentru a nu fi încadrate în categoria celor suspecte de risc.

Ofiţerii SIS şi procurorii continuă acţiunile în cadrul urmăririi penale, inclusiv sub aspectul provenienţei şi destinaţiei mijloacelor financiare, precum şi al vulnerabilităţilor securităţii naţionale. 

 

Anticoruptie.md
24/03/2017




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii