Ce sume din frauda bancară i-au revenit lui Vladimir Andronachi și cum a plătit pentru avionul lui Vlad Plahotniuc

Anticoruptie.md
03/11/2022
Colaj CIJM, surse deschise

32 de milioane de dolari au fost transferate de Banca de Economii unei companii controlate efectiv de către Vladimir Andronachi, pe care ultimul i-a convertit, plasat și stratificat prin intermediul mai multor companii nerezidente cu conturi deschise în două bănci din Letonia. Procurorii au venit cu noi detalii în dosarul fostului deputat PDM, reținut în data de 2 noiembrie 2022. În aceeași zi, procurorii din Procuratura Anticorupție i-au adus la cunoștință lui Vladimir Andronachi ordonanța de punere sub învinuire.

„Faptele incriminate constituie activități realizate de către un grup de persoane în toamna anului 2014. Utilizând acte fictive și informații false, persoanele au determinat încheierea cu Banca de Economii SA a unui contract de investiții sub falsul motiv de reconstrucție și reparație a unui nou sediu pentru bancă.  În temeiul acestui contract, banca a transferat circa 32 milioane MDL unei companii controlate efectiv de către Vladimir Andronachi, pe care ultimul i-a convertit, plasat și stratificat prin intermediul mai multor companii nerezidente cu conturi deschise în două bănci din Letonia.  Circa 6 milioane MDL au fost restituiți către Banca de Economii SA în proces de lichidare în 2015, rezultând un prejudiciu total de circa 26 milioane MDL.  În mare parte, banii sustrași prin escrocherie și spălare de bani au fost utilizați pentru cheltuieli personale, procurarea unor bunuri imobile și automobile, precum și investirea în alte afaceri”, explică acuzatorii.

În legătură cu acuzațiile oficiale aduse lui Vladimir Andronachi, Procuratura Anticorupție a identificat și aplicat, cu suportul ARBI a CNA, sechestre în sumă totală de aproximativ 26 milioane de lei, inclusiv bunuri imobile, cote-părți în capitalul social al unor companii, și mijloace bănești.  Aceasta constituie echivalentul prejudiciului cauzat prin acțiunile incriminate învinuitului și altor persoane în episodul investigat în cadrul cauzei penale Frauda Bancară.

Vladimir Andronachi a pledat nevinovat și, folosindu-se de dreptul său procesual, refuză să dea declarații. În temeiul mandatului judecătorului de instrucție, acesta este arestat preventiv pe un termen de 30 de zile.

„O parte din suma de bani obținuți prin aceeași schemă au fost utilizați pentru procurarea de către Vladimir Plahotniuc a unui avion. Cu referire la acest episod ce îl vizează pe Vladimir Plahotniuc, Procuratura Anticorupție amintește că a finalizat investigațiile și a expediat judecătorului de instrucție un demers pentru a trimite cauza penală în instanța de judecată în lipsa învinuitului în august 2022”, mai anunță procurorii.

Momentan, peste 60 de persoane au statut de învinuit în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție, inclusiv cu suportul ARBI, a aplicat sechestre pe active în valoare de circa 6,4 miliarde de lei, inclusiv în afara Republicii Moldova, pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca rezultat al realizării Fraudei.

 

Anticoruptie.md
03/11/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii