Cinci ani de închisoare pentru acceptarea banilor criminali pentru Partidul Șor

Anticoruptie.md
09/09/2025

Președinta Oficiului Teritorial Glodeni al fostului Partid Politic Șor a fost condamnată, luni, la închisoare pe un termen de 5 ani și 6 luni pentru acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în formă prelungită, în calitate de complice. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, femeia a fost privată de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora și de a exercita activități de administrare financiară ori de organizare logistică în cadrul formațiunilor politice şi al entităților asociative cu scop politic, pe o durată de 5 ani.

De asemenea, inculpatei i-au fost confiscate suma de peste 5,3 milioane de lei și telefonul mobil de model „Iphone X”. La fel, a fost menținut sechestru aplicat pe bunurile în valoare de peste 1,5 milioane de lei.

Potrivit probelor dosarului, inculpata, activând în calitate de Președintă a Oficiului Teritorial Glodeni al fostului Partid Politic Şor, în perioada iulie -octombrie 2022, ar fi acceptat cu bună știință finanțarea partidului politic din partea grupului criminal organizat, în suma totală de 5 320 167 de lei, mijloace financiare destinate pentru achitarea protestelor organizate de partidul politic și achitarea salariilor necontabilizate (în plicuri) membrilor de oficii teritoriale.

Inculpata a negat comiterea faptelor, însă instanța a considerat probele prezentate ca fiind concludente și a constatat vinovăția acesteia. 

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile. Până la rămânerea definitivă a sentinței, inculpata va rămâne în arest preventiv.

Partid Politic Şor a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 10 din 19.06.2023 şi radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice în data de 23.01.2024.

Anticoruptie.md
09/09/2025




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii