Cum a scăpat basma curată ex-deputatul PD, Iurie Bolboceanu, de dosarul pentru trădare de patrie în favoarea GRU

Julieta Savițchi
18/09/2020
CIJM

Fostul deputat Iurie Bolboceanu, condamnat de Judecătoria Chișinău la 14 ani de închisoare pentru trădare de patrie a scăpat de dosarul penal, după ce Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Excepționale (PCCCOCS) a renunțat, vineri, la acuzațiile aduse acestuia.  

Judecătoria Chișinău, unde dosarul se află la rejudecare încă în iunie 2019, urmează să se pronunțe pe 16 octombrie 2020.

Procuratura Generală a anunțat într-un comunicat de presă că respectiva cauză penală face parte din lista celor 38 de dosare politice, evaluate de către un grup de procurori, creat prin dispoziția Procurorului General, în februarie 2020.

„Emiterea dispoziției a survenit ca urmare a Declarațiilor și Raportului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care indica o listă de dosare cu suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă, selectivă și pe motive politice a unor persoane din Republica Moldova”, se arată în document.

Amintim că Iurie Bolboceanu a fost reținut la 17 martie 2017, la trei ani după ce a părăsit fracţiunea Partidului Democrat din Moldova (PDM). Ex-deputatul a fost acuzat că, fiind racolat de către ofiţerii Direcţiei Principale de Informaţii a Statului-Major General al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, în perioada 5 octombrie 2016 – 17 martie 2017, a colectat şi a transmis informaţii de interes naţional pasibile să fie utilizate în dauna Republicii Moldova.

Informaţiile furnizate ţineau de strategiile şi tacticile unor reforme legislative naţionale de importanţă majoră acumulate de la figuri politice decizionale, date personale şi vulnerabilităţi ale persoanelor cu funcţii înalte în stat promotoare ale reformelor politice.

De asemenea, informaţiile vizau evoluţia tactică a acţiunilor de implementare a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, informaţii detaliate referitor la intenţiile şi planurile legislative ale grupurilor parlamentare de guvernământ, bazate pe date culese din interiorul formaţiunilor politice.

Sentința de condamnare a lui Iurie Bolboceanu a fost pronunțată la 13 martie 2018, în Penitenciarul-spital nr.16, cu patru zile înainte de expirarea termenului de un an de aflare în arest preventiv.

Procesul de judecată s-a desfășurat cu ușile închise, iar Bolboceanu a pledat nevinovat pe durata întregului proces.

După retragerea PDM de la guvernare, Curtea de Apel Chișinău l-a eliberat pe Bolboceanu din arest, a anulat sentința de condamnare și a remis dosarul la rejudecare în prima instanță.

Julieta Savițchi
18/09/2020

Comentarii