Doi angajați ai unei firme moldo-româno-ucrainene, reținuți de CNA pentru spălare de bani. Ar fi primit un comision de 600 mii de dolari drept recompensă

Ion Chișlea
29/03/2022
Anticoruptie.md

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au reținut, marți, doi angajați ai firmei de expediție, Moldromukrtrans, specializate în transport feroviar. Aceștia sunt suspectați de abuz în serviciu și spălare de bani pentru că și-ar fi însușit ilegal peste 600 mii de dolari  dintr-un contract de prestare a serviciilor.

Potrivit  CNA, în perioada 2009-2018, Moldromukrtrans a contractat serviciile unei companii din Turcia pentru care a plătit 2,65 milioane de dolari. În aceeași perioadă, compania turcă ar fi făcut decontări de mijloace suspecte în adresa unei companii nerezidente din Panama, cu conturi deschise în una din băncile din Letonia. Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor a constatat decontări financiare în valoare de peste 1,5 milioane de dolari către compania panameză. În cele din urmă, jumătate din această sumă a ajuns  la doi angajați ai Moldromukrtrans. 

Investigațiile efectuate de procurori și CNA au stabilit că beneficiarul efectiv al companiei din Panama ar fi șeful Secției Expediții Feroviare al Moldromukrtrans, iar adjunctul său ar fi fost împuternicit cu dreptul de semnătură.

Pe cardul bancar al șefului Secției Expediții Feroviare al companiei au ajuns 607 mii de dolari. Procurorii  presupun că aceștia ar reprezenta comisionul de la compania turcească. 

Procurorii anticorupție și ofițerii CNA au efectuat percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale celor doi suspecți, precum și la sediul întreprinderii. CNA cercetează faptele, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de serviciu și spălare de bani. Ambii suspecți sunt reținuți pentru 72 de ore. 

Moldromukrtrans este o companie mixtă moldo-româno-ucraineană, fondată în 1995. Compania este specializată în  organizarea activităţilor de transport, oferă servicii de expediere și transport. Moldromukrtrans are trei fondatori: Fondul patrimoniului de stat al Ucrainei, Schenker Logistics România și Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei. Fiecare din cei trei proprietary deține căte o treime din capitalul social al companiei.

 Moldromukrtrans a înregistrat, în 2020, o cifră de afaceri de 42,5 milioane de lei, însă a suportat pierderi de 823 mii lei. Activele companiei se cifrau la finele anului la 14,8 milioane de lei.

Ion Chișlea
29/03/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii