Dosarul „coruperea deputaților” // Punct și de la capăt. CSJ a dispus rejudecarea cauzei

Anticoruptie.md
06/08/2019
Vitalie Burlacu, în ziua în care a fost reținut de ofițerii CNA pentru tentativă de corupere a deputaților. Foto: deschide.md

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție (CSJ) a admis recursurile în anulare depuse de condamnații Vitalie Burlacu și Irina Baglai și a decis casarea deciziei din 18 iulie 2018 a CSJ, dar și a deciziei din aprilie 2017 a Curții de Apel Chișinău. Magistrații de la CSJ au dispus rejudecarea cauzei de către aceeași instanță de apel, dar în alt complet de judecată.

În același timp, potrivit deciziei publicate la 2 august, Irina Baglai urmează să fie eliberată din penitenciar, „dacă în privinţa ei nu este aplicată măsura preventivă sub formă de arest sau nu execută pedeapsa penală în baza altor hotărâri judecătoreşti”. 

Judecătorii de la CSJ au motivat verdictul lor prin faptul că au fost admise mai multe încălcări în procesul de examinare a cauzei, inclusiv a avut loc modificarea învinuirii în instanța de judecată. „Astfel, încălcările de lege admise de instanţa de apel şi cea de recurs sunt erori judiciare de drept, care echivalează cu un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, ce au afectat hotărârile atacate şi nu pot fi corectate în ordinea recursului în anulare, astfel, deciziile instanţelor de apel şi de recurs în cauza dată urmează a fi casate, cu dispunerea rejudecării cauzei de către aceiaşi instanţa de apel, în alt complet de judecată”, se mai arată în decizia motivată a CSJ.

Amintim că în august 2018, magistrații CSJ au pus punct în dosarul „coruperea deputaților”. Ei au respins recursurile declarate de inculpații Vitalie Burlacu și Irina Baglai împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din aprilie 2017, lăsând în vigoare pedepsele aplicate de instanța de apel. 

Fostul polițist Vitalie Burlacu, principalul figurant în dosarul privind coruperea deputaților, a fost condamnat la 11 ani și patru luni de închisoare cu executare, iar modelul Irina Baglai a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Fostul polițist Vitalie Burlacu și modelul Irina Baglai au fost reținuți la 7 martie 2014, în timp ce urmau să transmită 250 de mii de dolari unui deputat, pentru a părăsi fracțiunea din care făcea parte. După ce a fost eliberat din arest preventiv, Burlacu nu s-a mai prezentat la şedinţele de judecată. Procurorii l-au anunţat pe fostul angajat al Ministerului de Interne în urmărire generală, însă nu au putut obţine mandat de arestare, deoarece acesta s-a aflat în arest mai mult de un an. Procesul de judecată a durat în prima instanţă mai bine de doi ani, timp în care au fost numite 49 de ședințe, dintre care o treime au fost amânate din cauza că inculpaţii sau apărătorii acestora nu se prezentau.

Decizia în dosarul „coruperea deputaților” a fost dictată de Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei în iulie 2016, sentința fiind pronunțată în lipsa lui Burlacu. Atunci, Irina Baglai a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare pe un termen de doi ani. 

În aprilie 2017, Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia prin care Vitalie Burlacu, principalul figurant în dosarul privind coruperea deputaților, a fost condamnat la 11 ani și patru luni de închisoare cu executare. Totodată, magistrații au recalificat acțiunie complicei acestuia, modelul Irina Baglai, condamnând-o la opt ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis. Ambii urmează să achite și câte o amendă de 400.000 de lei și, respectiv, 350.000 de lei.

Anticoruptie.md
06/08/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii