Dosarul expulzării profesorilor turci // Sergiu Litvinenco: „Fostul director SIS, Vasile Botnari, a fost condamnat cu amendă”

Anticoruptie.md
10/09/2020

Deputatul fracțiunii PAS, Sergiu Litvinenco, susține că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, nu a fost condamnat la închisoare cu suspendare, așa cum a anunțat anterior procurorul general, Alexandr Stoianoglo, ci cu amendă. Procurorii, care au cerut inițial doi ani de închisoare pentru Botnari, nu au contestat decizia, spune Litvinenco.

„Am primit o informație care m-a șocat de-a dreptul – se pare că Vasile Botnari nu a fost condamnat nici măcar la închisoare cu suspendare, cum spunea procuratura. Pentru răpirea și deportarea a 7 oameni nevinovați a fost condamnat cu... amendă. Amendă! De 80 de mii de lei. Iar procurorii, care ceruseră inițial doi ani de închisoare, nici nu au contestat decizia. Și au așteptat probabil să treacă termenul pentru atac. Dacă sincer, nu am auzit niciodată în viață, poate doar în filmele cu mafioți, de sentințe secrete în totalitate. Chiar dacă textul e secret, partea dispozitivă e mereu publică. Mai ales în cazuri precum acesta – când familiile, societatea trebuie să cunoască cine a condamnat profesorii turci la închisoare pe viață”, a scris Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Amintim că miercuri Procuratura Generală a emis un comunicat în care se arată că sentința în dosarul expulzării profesorilor turci a fost emisă de magistrați de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. „Respectiva cauză penală a fost expediată în judecată în luna februarie a acestui an, magistrații dispunând examinarea materialelor în procedură clasificată, iar în luna iulie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a emis verdictul, sentința pe acest caz fiind secretizată, în totalitate. Având în vedere rezonanța socială a cazului, Procuratura Generală a expediat pe adresa conducerii instanței de fond care a judecat dosarul, o scrisoare prin care a solicitat desecretizarea dispozitivului sentinței și acordul de a aduce la cunoștința publicului pedeapsa aplicată inculpatului. Deocamdată, Procuratura Generală nu a primit un răspuns în acest sens”, se arată în comunicatul PG.

În februarie curent, procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunțat că Botnari, învinuit de abuz de serviciu, a colaborat cu ancheta, iar dosarul a fost transmis în judecată. În cursul urmăririi penale, procurorii au stabilit că, procedura de îndepărtare a profesorilor turci a fost executată, în mod arbitrar, de către SIS, conducerea Biroului Migrație și Azil (BMA) nefiind informată despre modul de îndepărtare a acestora. Potrivit probatoriului, SIS și-a asumat acțiunile de îndepărtare și cele precedate, în lipsa unei solicitări scrise din partea BMA sau a unui acord de colaborare în acest sens. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care BMA este singura instituție competentă a organiza și efectua activitățile necesare în vederea îndepărtării de pe teritoriul țării a străinilor.

Astfel, toată operațiunea ar fi fost dispusă, coordonată și dirijată nemijlocit de către Botnari, care, deținea, la acel moment, funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate, iar adjuncții i-au executat ordinile și dispozițiile, fără a ști că acestea sunt ilegale, primind asigurări că totul decurge într-un cadru perfect legal. În aceste condiții, prin ordonanța procurorului de acum două săptămâni, foștii vicedirectori ai SIS, dar și directoarea BMA au fost scoși de sub urmărire penală, iar ex-directorul SIS, pus sub învinuire și deferit justiției.

Pentru o astfel de infracțiune Codul Penal prevede o pedeapsă de până la șase ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani.

Amintim că, la 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat R. Moldova pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci expulzați, în septembrie 2018, în Turcia. Curtea a constatat violarea articolelor 5.1 și 8 din Convenția pentru Drepturile Omului și a obligat Guvernul de la Chișinău să achite câte 25.000 de euro pentru fiecare dintre cei cinci cetățeni turci ale căror drepturi au fost încălcate și care s-au adresat la CEDO.

Anticoruptie.md
10/09/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii