Dosarul Metalferos: Opt persoane vor compărea pe banca acuzaților

Irina Odobescu
08/02/2022

Opt persoane vor compărea pe banca acuzaților în dosarul Metalferos pentru crearea unui grup criminal organizat. Ei mai sunt acuzați de escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari, spălarea banilor și provocarea de pierderi statului în valoare de 736,5 milioane de lei.

Dosarul trimis în judecată în cazul celor opt învinuiți este disjuns de la dosarului penal denumit generic Metalferos. Urmărirea penală a activității a încă patru grupări criminale, inclusiv a conducătorului grupării criminale, continuă.

Procuratura Generală informează că în 2018–2019 conducătorul grupului criminal organizat în complicitate cu directorul SA Metalferos de atunci, Alexei Ţimbrovski, a acceptat realizarea planului infracțional elaborat de către conducătorul organizației criminale.

Pentru crearea schemei au fost semnate contractele de cumpărare a metalelor feroase și neferoase de către SA Metalferos nemijlocit de la agenții economici administrați și gestionați la direct sau prin persoanele interpuse de către conducătorul grupului criminal organizat.

Agențiilor economici li s-a oferit în mod intenționat un preț esențial avantajos decât celorlalți agenți economici cu care, la fel, au fost semnate nemijlocit de către SA Metalferos contracte de livrare a metalelor. Agenții economici erau parte și a schemei de spălare a banilor, pentru că procurarea de la persoanele fizice a metalelor și nemetalelor este la un preț mai mic.

Acuzatorii au deconspirat schema prin intermediul căreia conducătorul grupării criminale organiza transferurile bănești și achitările, cu scopul creării aparenței de legalitate.

În noiembrie 2021, procurorii au solicitat mandat de arestare pe un termen de 30 de zile pe numele fostului director al întreprinderii de stat Metalferos, Alexei Ţimbrovski. Acesta a părăsit Republica Moldova în vara anului 2019, după retragerea PDM de la guvernare.

În ianuarie 2020 Igor Dodon, președinte pe atunci, a solicitat Guvernului să includă în lista de privatizări întreprinderea de stat Metalferos. 

Dosarul în cazul spălărilor de bani prin intermediul întreprinderii Metalferos a fost pornit la finele anului 2019. Procurorii au stabilit atunci că în 2015–2019, factori de decizie de la SA Metalferos au elaborat și au implementat o schemă infracțională bazată pe achiziționarea și comercializarea deșeurilor de metale feroase și neferoase, prin intermediul unor activități de intermediere fictive, cu falsificarea documentelor de procurare și de livrare a metalelor feroase și neferoase. 

Centrul de Investigații Jurnalistice a publicat încă în 2017 o investigație despre schemele de la Metalferos și firmele-fantomă. Reporterii CIJM scriau că principalul exportator de metale feroase și neferoase din Republica Moldova este una dintre cele mai netransparente întreprinderi ale statului.

Irina Odobescu
08/02/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii