Finul lui Plahotniuc, Dorin Damir, reținut pentru că se dădea drept agent sub acoperire  

Ilie Gulca
05/07/2021
Dorin Damir și Valeriu Cojocaru

Finul lui Plahotniuc, Dorin Damir, șeful Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, Valeriu Cojocaru, și un inspector din cadrul Poliției de Frontieră au fost reținuți luni dimineață de angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOSC) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Damir și Cojocaru au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore.

Surse din Procuratură ne-au comunicat că Valeriu Cojocaru l-ar fi angajat fictiv pe Damir în calitate de agent sub acoperire, fiindu-i oferită o altă identitate. Dorin Damir s-ar fi folosit de cea de-a doua identitate la trecerea frontierei.

Procurorii au intentat în acest caz un dosar penal pe cinci capete de acuzare: abuz în serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice.

Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile celor reținuți, în birourile de serviciu și automobilele mai multor persoane. „Acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Andrei Năstase a declarat că această structură era „instrumentul de urmărire, interceptare și filare a celor care îndrăzneau să se opună bandei de infractori de la putere”.

„Direcția a 5-a a lucrat împotriva oamenilor. Pentru așa ceva nu există scuze și justificare. Câteva exemple, în perioada 1 ianuarie 2017–8 iulie 2019, angajații acestei direcții au efectuat 28.958 de operațiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal. Nu au fost niciun fel de demersuri și rapoarte care să justifice necesitatea acestor operațiuni. Este o încălcare a prevederilor legislației.”

Ilie Gulca
05/07/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii