Fostul deputat transfug, Vladimir Vitiuc, a scăpat de Penitenciarul 13. Ce se întâmplă cu Artur Reşetnicov şi Sergiu Sîrbu

Julieta Saviţchi
11/04/2022
tribuna.md

Fostul deputat Vladimir Vitiuc, învinuit de îmbogăţire ilicită în dosarul parlamentarilor comuniști, care au trecut la democrați în 2015, a fost lăsat să stea în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Curtea de Apel Chişinău a respins, luni, demersul procurorilor anticorupţie privind revenirea lui Vitiuc în penitenciar şi a menţinut decizia instanţei de fond.

Decizia a fost luată în lipsa lui Vitiuc, acesta fiind reprezentat de apărători, care au invocat că clientul lor este afectat de hemoragie după ce a fost operat în timp ce se afla în arest preventiv.

Curtea de Apel programase să se pronunţe luni şi în privinţa foștilor deputaţilor Sergiu Sîrbu şi Artur Reşetnicov. Instanţa a amânat pentru marţi examinarea demersului în privinţa lui Sergiu Sîrbu, care nu s-a prezentat la şedinţa de judecată.

Prelungirea mandatului de arestare în privinţa lui Artur Reşetnicov a fost amânată pentru vineri după ce avocaţii fostului deputat au anunţat instanţa că clientul lor a fost internat în spital luni dimineaţă.

Amintim că săptămâna trecută Curtea de Apel Chişinău a dispus transferarea ex-deputatului Anatolie Zagorodnîi pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 13, după ce Judecătoria Chişinău l-a plasat în arest la domiciliu, la fel ca pe Reşetnicov, Sîrbu şi Vitiuc.

Cei patru foști parlamentari transfugi au fost puşi sub arest preventiv pentru 30 de zile pe 4 februarie curent. Violeta Ivanov a primit atunci mandat de arestare pentru 20 de zile, ulterior fiind plasată în arest la domiciliu.

Cei cinci foști deputați care au pus umărul la platforma social-democrată formată de Vladimir Plahotniuc au fost reținuți pe 2 februarie, după ce procurorii anticorupţie au descins la 13 foşti parlamentari din PCRM, care au părăsit formaţiunea condusă de Vladimir Voronin și care au aderat la Partidul Democrat. Aceştia sunt învinuiţi de îmbogăţire ilicită.

Cei 14 foşti deputaţi sunt Alexandr Banicov, Anatolie Zagorodnîi, Boris Golovin, Anatolie Gorilă, Igor Vremea, Corneliu Mihalache, Galina Balmoş, Sergiu Stați, Elena Gudumac, Petru Porcescu, Victor Mîndru, Violeta Ivanov, Artur Reşetnicov, Vladimir Vitiuc.

În urma investigaţiilor preliminare, s-a stabilit că cheltuielile ex-deputaților cercetați depășesc veniturile licite ale acestora în unele cazuri cu 350.000 de lei, iar în alte cazuri această diferență atinge valoare de circa 4,6 milioane de lei.

Julieta Saviţchi
11/04/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii