Fostul director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, achitat: Fapta pentru care oficialul a făcut un an de pușcărie nu a fost comisă

Crina Dumitriu
02/10/2019
CIJM

Fostul director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Iurie Podarilov, a fost achitat într-un dosar pentru luare de mită, în care fusese condamnat la patru ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.  Curtea de Apel Chișinău a constatat că fapta de luare de mită, care i-a fost incriminată, nu a fost comisă. Oficialul a ispășit 13 luni de închisoare în penitenciarul nr. 13. El a afirmat anterior, în cadrul unui club de presă, că acest dosar i-ar fi fost fabricat.  

Fostul director adjunct al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Ministerului de Interne, Iurie Podarilov, a descris, în luna iulie curent, cadrul unui club de presă, modul în care pe numele său a fost instrumentată cauză penală, în baza căreia el a fost condamnat și ținut în arest timp de un an și o lună. El a susținut, cu mai multe probe  documentare, că dosarul respectiv a fost instrumentat la comanda fostei conduceri a MAI, în frunte cu Alexandru Jizdan. Podarilov presupune că toate acestea s-au făcut pentru că dânsul nu ar fi cedat cerințelor de a pleca benevol din funcție și că își făcea onest munca. Experți din cadrul societății civile susțin că fosta conducere a MAI a eliminat în mod constant, prin scheme de presiune și dosare contrafăcute, profesioniștii din sistem, cazul fostului director adjunct al CCTP fiind parte din scenariu.     

Reținerea lui Iurie Podarilov a avut loc la 24 februarie 2017, în baza unui denunț, fiind organizat de SPIA al MAI și PCCOCS și a fost pe larg mediatizată de către holdingul mediatic subordonat regimului Plahotniuc. Timp de 13 luni, cât a fost deținut în Penitenciarul nr.13, fostul oficial, el fiind ofițer de urmărire penală, nu a avut acces la materialele cauzei penale și abia după ce a fost eliberat din arest, urmare a hotărârii Curții Supreme de Justiție, care a reîntors dosarul la rejudecare, a putut să-și construiască o apărare în baza materialelor din dosar. 

Podarilov a povestit jurnaliștilor că mai întâi i s-a spus direct că trebuie să plece din funcție, pentru că la MAI trebuie să vină în această funcție un alt om. Ar fi fost pregătit și un ordin de demitere și altul de numire a noului succesor. La un moment s-ar fi intervenit din partea partenerilor de dezvoltare, întrucât echipa condusă de Podarilov era cunoscută pentru descoperirea mai multor cazuri grave de trafic de persoane, crimă organizată, la nivel local, dar și regional. Urmare a acestor acțiuni, conducerea MAI nu a putut să-l demită pe Podarilov, dar a pus la cale metode de a-l compromite.     

„S-au făcut presiuni, chiar și amenințări că, dacă nu voi pleca benevol, vor fi găsite încălcari la subalternii din cadrul CCTP și oricum voi fi demis”, spune Podarilov.

Ceea ce i s-a întâmplat mai apoi, reținarea, arestul și condamnarea pentru o presupusă luare de mită, fostul oficial le consideră organizate la comandă.  El crede că a fost aleasă o cauză penală cu rezonanță din gestiunea CCTP. Este vorba de cauza copiilor germani cu dizabilități pe care se testau medicamente din Ucraina, care nu aveau aprobare în Republica Moldova. Persoana reținută pe acest caz era un luptător K-1, iar tatăl său era fost colonel al serviciilor speciale din Ucraina. Acesta ar fi fost convins să depună un denunț precum că ar fi dat mită unui subaltern de-al lui Podarilov și că banii erau destinați lui. Tatăl celui reținut a povestit în materialele cauzei că a fost contactat de un angajat al MAI care s-a deplasat la Odesa, Ucraina.    

„După cum declară denunțătorul, el inițial a refuzat propunerea angajatului SPIA, însă ulterior, după cum eu deja înțeleg, având și promisiuni de a influența mersul cazului în privința feciorului acestuia, în octombrie-noiembrie 2016, a căzut de acord. A încercat să intre la mine la audiență de câteva ori, să mă provoace, dar n-a reușit. După asta s-a mers la provocarea ofițerului de caz, care la momentul respectiv era vulnerabil, din cauza unor probleme în familie, și fiind insistent provocat de persoana menționată, totuși a acceptat, cu părere de rău, această provocare, bine pusă la punct de angajații SPIA”.

Fostul șef de la CCTP a făcut o paralelă cu cazul Tranga, când o cauza de competența Procuraturii Anticorupție este atribuită PCCOCS-ului, deoarece dosarul în privința lui Varzari se află în procedura primilor. Și cu totul invers a fost în cazul său - cauza de bază, în privința lui Badenko se află la PCCOCS și tot PCCOCS, prin implicarea procurorului general, obține contrar prevederilor legale competența și pe cauza așa-zisului caz de corupere.

Acum, Iurie Podarilov este decis să solicite tragerea la răspundere a celor care au contribuit la „fabruicarea” dosarului, fapte ce constituie abuzuri ți încălcarea legii și, respectiv, urmează să obțină despăgubiri pentru prejudiciul ce i s-a adus, inclusiv prin perioada în care a fost ținut în detenție. 

Declarațiile lui Iurie Podarilov despre dosarul care i-ar fi fost contrafăcut făcute în cadrul Clubului Jurnaliștilor de Investigație pot fi vizualizate aici:

Crina Dumitriu
02/10/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii