Igor Dodon, mai sărac cu peste două milioane de lei

Julieta Saviţchi
17/08/2022
CIJM

După ce au pus sub sechestru casa şi alte imobile afiliate lui Igor Dodon, judecătorii de instrucţie, la solicitarea procurorilor, au aplicat măsuri de asigurare şi pe banii găsiţi în timpul percheziţiilor la fostul preşedinte şi apropiaţii săi.

Procuratura Anticorupţie a anunţat miercuri că suma mijloacelor financiare ajunsă sub sechestru este de 2.145.000 de lei.

„În cadrul cauzei penale în care este vizat fostul șef de stat, au fost puse sub sechestru mai multe mijloace bănești, depistate și ridicate în urma perchezițiilor, după cum urmează:
- 7.100 de euro și 20.000 de ruble (Federația Rusă), depistați la domiciliul fostului șef de stat;
- 10.005 euro, depistați în cadrul percheziționării unui automobil;
- 689.600 de lei, 17.005 euro și 1.000 de dolari SUA, depistați la domiciliul mamei fostului șef de stat din satul Sadova, raionul Călărași;
- 37.450 de euro depistați într-un bun imobil din mun. Chișinău”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Anticorupţie.

La 23 iunie 2022, Judecătoria Chişinău a pus sub sechestru terenul și casa individuală din Chişinău a familiei Dodon, mai multe terenuri și construcții situate în extravilanul satului Sadova, raionul Călărași, deținute prin intermediul unor persoane interpuse, apropiate fostului șef de stat, terenuri și 6 construcții amplasate în satul Molovata, raionul Dubăsari, deținute prin intermediul unui presupus complice al fostului preşedinte.

Igor Dodon a fost reţinut pe 24 mai și încarcerat în izolatorul de detenție provizorie al Direcției de poliție a municipiului Chișinău.

Împreună cu el a fost reținut și cumnatul său, Petru Merineanu, fratele Galinei Dodon, învinuit de complicitate la infracțiunile de îmbogățire ilicită ale lui Igor Dodon. Fostul şef al statului a fost plasat în arest la domiciliu, iar cumnatul său, în Penitenciarul nr. 13.

Pe 16 iunie, Galina Dodon a fost audiată de procurorii anticorupție și acuzată de complicitate la îmbogățirea ilicită după ce soțul său. Procurorii anticorupţie i-au adus învinuiri şi mamei lui Igor Dodon, pentru presupusă complicitate la îmbogăţire ilicită.

Săptămâna trecută procurorii au anunţat că au finalizat un alt dosar în care Igor Dodon este învinuit că, în perioada 2008-2009, când deţinea funcția de prim-viceprim-ministru şi ministru al Economiei și Comerțului, a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA Energocom cu o companie străină din Ungaria a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2.320.000.000 kw/h, pentru perioada mai 2008 - iunie 2009, la un preţ ridicat.

Julieta Saviţchi
17/08/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii