Lovitură dublă pentru fostul premier Vlad Filat. Instanța națională, dar și Curtea Europeană, i-au respins cererile

Julieta Savițchi
28/03/2019

Judecătoria Chișinău a respins joi, 28 martie, cererea avocaților fostului premier, Vlad Filat, privind revizuirea dosarului în care fostul președinte al PLDM a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru corupere pasivă și trafic de influență. În aceași zi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat inadmisibilă plângerea lui Filat, în care reclama condițiile de detenție.​

Magistrații care au declarat cererea apărătorilor neîntemeiată, au respins și argumentul procurorului privind depunerea tardive a cererii de revizuire, considerând că pentru cererile de revizuire în favoarea condamnatului nu sunt prevăzute termene de prescripție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a invocat că de la 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare modificări ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, care  prevăd introducerea remediilor preventive și compensatorii  pentru plângerile privind condițiile de detenție. Astfel, avocații lui Filat pot depune un nou apel în instanțele naționale pentru a denunța condițiile de detenție.

Victor Munteanu, unul din din avocații fostului premier, a declarat că s-a așteptat la o astfel de decizie din partea Judecătoriei Chișinău, deoarece din completul de judecată au făcut parte magistrați care l-au condamnat pe Filat, și va contesta decizia în instanța superioară.  Apărătorul a mai spus că a pregătit deja cererea în judecată privind condițiile de detenție și încălcarea drepturilor față de clientul său.

Vlad Filat a fost reținut, pe 16 octombrie 2015, chiar în incinta Parlamentului. După un proces de judecată cu ușile închise, care a durat mai bine de opt luni, a fost condamnat la nouă ani de detenție. Filat a fost acuzat, în baza unui denunț semnat de Ilan Șor, că, în perioada când deţinea funcţia de prim-ministru, ar fi primit de la acesta bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari pentru acordarea diferitor servicii.

Cel de-al doilea dosar intentat pe numele lui Filat de către Procuratura Anticorupție a fost transmis în instanță în luna ianuarie 2019. Potrivit rechizitoriului, în 2013, fostul premier a fost organizatorul schemelor de spălare a banilor în proporții deosebit de mari proveniți din acțiuni de corupție. Procurorii îl învinuesc pe fostul șef al Guvernului că, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2014, a încheiat pentru PLDM un contract de asistență cu o companie de consultanță din Washington, SUA. Pentru serviciile contractate, învinuitul a achitat 12.847.902 lei bani proveniți de la fosta Bancă de Economii (BEM).

Filat a respins acuzațiile și susține că dosarele i-au fost  fabricat, iar în spatele acestuia ar fi Vladimir Plahotniuc.

Julieta Savițchi
28/03/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii