Ministrul Justiţiei, despre decizia CEDO, pentru care Republica Moldova trebuie să plătească cca 4 milioane de euro

Julieta Saviţchi
12/10/2022
Ministerul Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, cere Procuraturii să investigheze acţiunile politicianului pro-rus Victor Şelin, precum şi magistraţilor care au luat decizii ilegale în favoarea acestuia, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Guvernul de la Chişinău, obligându-l să plătească despăgubiri de cca 4 milioane de euro unui antreprenor din România.

„Voi sesiza de îndată Procuratura în vederea investigării circumstanțelor descrise în hotărârea CEDO și sper că această investigație va fi efectuată în mod prioritar. De asemenea, sper că procurorii vor examina implicarea atât a fostului politician, cât și a tuturor judecătorilor care au adoptat hotărâri, dar și a altor persoane implicate. Anume aceștia și nu contribuabilii onești trebuie să plătească pentru daunele aduse”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook..

Ministrul a precizat că în hotărârea adoptată pe cauza Theo National Construct vs. Republica Moldova, CEDO a conchis că hotărârile adoptate de către judecătorii moldoveni au fost abuzive şi a descris în detaliu cum materialele unui dosar au fost manipulate, pentru a face posibilă adoptarea unei soluții judiciare în favoarea unei persoane.

„Interesant este că Hotărârea CEDO a fost adoptată cu vot unanim, adică niciunul din cei 7 judecătorii ai CEDO nu a avut dubii cu privire la textul hotărârii, ceea ce confirmă implicit cât de evident a fost abuzul. Având în vedere votul unanim în favoarea hotărârii, contestarea ei nu cred că are șanse de succes”, a scris Sergiu Litvinenco.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat, marţi, Guvernul de la Chişinău să plătească despăgubiri de cca 4.000.000 de euro unei întreprinderi din România, care a vrut să investească în Republica Moldova în perioada când Vladimir Voronin se afla la guvernare, dar a primit ţeapă de la politicianul pro-rus Victor Şelin. În schemă a fost implicat şi un magistrat de la Chişinău, care a falsificat probele din dosarul civil în favoarea lui Şelin.

 

Julieta Saviţchi
12/10/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii