Magistrații au prelungit, miercuri, măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. În cazul acestuia, a fost aplicată măsura respectivă pe 14 aprilie curent.
Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au prelungit măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 30 zile, după ce procurorii solicitaseră aplicarea acestei măsuri pentru un termen de 60 de zile.
Procurorul de caz urmează să decidă dacă va contesta decizia magistraților la Curtea de Apel Chișinău.
Alexandr Stoianoglo s-a aflat în „liberare provizorie sub control judiciar”, măsură preventivă prelungită pe 14 aprilie 2022 cu 30 de zile.
La începutul lunii octombrie, CSP l-a desemnat pe procurorul anticorupţie Victor Furtună să investigheze acuzaţiile aduse de deputatul Lilian Carp la adresa lui Alexandr Stoianoglo. Parlamentarul a depus cu câteva zile înainte o sesizare la CSP în care îl acuza pe procurorul general de corupere pasivă și abuz în serviciu.
În aceeaşi zi, Victor Furtună a dispus pornirea urmăririi penale pe numele şefului Procuraturii Generale, suspendarea din funcţie a acestuia, precum şi a adjuncţilor săi.
Seara târziu, Alexandr Stoianoglo a fost reţinut. Ulterior, el a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Ulterior, mandatul de arest la domiciliu a fost menţinut până la 9 decembrie 2021.
Stoianoglo este învinuit pe cinci capete de acuzare, corupere pasivă şi fals în acte. Procurorul general suspendat pledează nevinovat la toate capetele de acuzare care îi sunt aduse.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii