PCCOCS îi acuză de conflict de interese pe judecătoarea Maria Tertea și Viorel Morari

Ilie Gulca
25/01/2021
Judecătoarea Maria Tertea

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a atacat încheierea Judecătoriei Chișinău, oficiul Ciocana, prin care a fost respins demersul procurorului privind aplicarea arestului în cazul șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Acest lucru a avut loc, precizează Procuratura Generală, în condițiile existenței conflictului de interese între judecătoare și învinuit.

„Confirmăm veridicitatea informațiilor apărute recent pe TV8, potrivit cărora, acum trei ani, sub conducerea lui Viorel Morari, Procuratura Anticorupție a dispus scoaterea judecătoarei Maria Tertea de sub urmărire penală și clasarea dosarului în care aceasta era cercetată pentru fals în declarații”, adaugă sursa citată.

Dosarul penal pe numele Mariei Tertea (Țugui), deschis la 22 decembrie 2017, a fost clasat la mai puțin de două luni de la pornire. La 9 februarie 2018, procurorul de caz a dispus „scoaterea integrală a persoanei de sub urmărire penală și clasarea procesului penal”. Maria Tertea fusese învinuită că a tăinuit din declarația de venituri și proprietăți pentru 2016 sume mari de bani pe care le datora unor creditori. Cauza penală a fost pornită în urma unui articol al portalului Crimemoldova.md, bazat pe declarațiile fostului soț al magistratei.

„Mai mult, în 2019, aceeași judecătoare a prelungit mandatul de arest în privința lui Iurie Borș [corect: Igor Borș].” Frații Borș au fost reabilitați recent în drepturi după ce s-a ajuns la concluzia că în 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

Prin urmare, în loc să se abțină de la examinare, subliniază sursa citată, judecătorul de instrucție a respins demersul procurorului, eliberându-l pe șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție din detenție preventivă.

Viorel Morari a fost reținut pe 19 ianuarie și a fost pus în aceeași zi sub învinuire pentru „exces de putere”, „fals în acte publice”, „reținerea sau arestarea ilegală” și „tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Fostul şef al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a scăpat pe 20 decembrie de arestul preventiv. Judecătoarea Maria Tertea a respins demersul procurorilor privind plasarea lui Morari în arest preventiv pentru 30 de zile. Vasile Foltea, avocatul lui Morari, a declarat că instanţa a admis toate argumentele apărării.

Ilie Gulca
25/01/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii