Pe urmele unor investigaţii CIJM: Procurorul Viniţchi, urmărit penal pentru corupere pasivă şi îmbogăţire ilicită

Julieta Saviţchi
18/12/2021

Procurorul din municipiul Chişinău, Pavel Viniţchi, care a figurat în mai multe anchete ale Centrului de Investigaţii Jurnalistice (CIJM), este bănuit în două dosare penale, pentru corupere pasivă şi îmbogăţire ilicită. Omul legii a contestat în instanţă ambele ordonanţe de pornire a urmăririi penale.

Unul din dosare a fost pornit în baza unei plângeri depuse de Anton Zaharov, învinuit în dosarul pornit acum doi ani de către procurorul Pavel Vinițchi că face parte dintr-un grup criminal care a organizat traficul unui lot de 16,4 kilograme de hașiș din Maroc în Federația Rusă. Acest grup ar fi fost condus de Oleg Prutean, supranumit Borman.

„Vinițchi a pornit dosar penal pentru aceeași infracțiune în care sunt învinuit în alt dosar penal, aflat pe rol în Curtea de Apel”, a detaliat Zaharov.

La 26 mai 2020, Zaharov a fost reținut, iar a doua zi, Vinițchi a solicitat în instanță mandat de arestare pe un termen de 30 de zile. Peste două zile, Zaharov a fost eliberat de judecătorii de instrucție pe motiv că din învinuirea adusă nu este clar de ce anume se face vinovat acesta. Din declarațiile făcute ulterior de Zaharov pentru presă, Vinițchi s-ar fi apropiat de el și i-a cerut 5.000 de euro pentru a nu contesta decizia, dar l-a refuzat.

Peste două săptămâni, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul lui Vinițchi, însă Zaharov nu a fost reținut. Anton Zaharov susține că i-a sunat singur peste zece zile lui Vinițchi și i-a zis că îi aduce banii. Zaharov a mers în biroul lui Vinițchi de la Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Speciale (PCCOCS) și i-ar fi dat acestuia 5.000 de euro, dar ultimul i-ar mai fi cerut alte 10.000.

Drept argument, Zaharov ne-a expediat copiile schimbului de mesaje pe care l-a avut la telefon cu procurorul Pavel Vinițchi înainte de a veni în biroul său. Omul legii îi cere niște înregistrări învinuitului și îi dă asigurări că nimeni nu îl va atinge în pofida faptului că exista un mandat de arestare incontestabil.

Zaharov susține că nu avea suma solicitată și l-a denunțat pe Vinițchi la Procuratura Anticorupție, dar a făcut declarații și pentru presă. Procuratura Generală a anunțat că s-a autosesizat și a pornit o anchetă de serviciu în cauza lui Pavel Vinițchi.

Pavel Vinițchi a fost anterior subiectul unei alte investigații jurnalistice pentru că ar fi cerut mită de la presupuși traficanți de droguri. Doi dintre ei au declarat în fața camerei că Vinițchi ar fi cerut de la ei ei sume de peste 5.000 de euro pentru a nu-i pune în arest preventiv. Unul din ei susține că i-ar fi dat o sumă de bani lui Vinișchi, dar acesta nu și-ar fi onorat promisiunea, insistând asupra arestului preventiv.

O altă anchetă a CIJM este depre cum procurorul Viniţchi îşi construieşte casă într-un parc de pe malul lacului Ghidighici. Imobilul de pe terenul împădurit cu mesteceni şi conifere pare să aibă cel puţin 200 de metri pătraţi, deşi omul legii susţine în declaraţia de avere şi interese personale că ar avea puţin peste 79 de metri pătraţi. Ridică semne de întrebare şi cum a acceptat un om al legii să-şi construiască o casă într-o zonă împădurită de pe malul unui lac.

Autoritatea Naţională de Integritate a anunţat că s-a autosesizat în urma publicării anchetei.

La începutul lunii iunie, Consiliul Superior al Procurororilor (CSP) i-a aplicat procurorului Pavel Viniţchi mustrare aspră pentru abaterile disciplinare comise în investigarea cazului Zaharov.

Singurul venit al procurorului Viniţchi este salariul de procuror, care în anul 2020 a fost de 296.313 lei, în jur de 24,7 mii de lei pe lună. Alte 13 mii de lei procurorul le-a primit în calitate de bursă de la Universitatea din Galaţi unde îşi face studiile. Anul trecut, Pavel Viniţchi a vândut, cu 799.967 de lei, apartamentul de pe strada Melestiu din Capitală, pe care anterior, în calitate de procuror, l-a procurat la preţ preferenţial. Alți 134.789 de lei omul legii i-a obţinut în urma locațiunii celor două locuri de parcare de lângă blogul de pe strada Melestiu. Astfel, familia Viniţchi a avut anul trecut venituri oficiale de 1.244.069 de lei. Omul legii a raportat şi un împrumut de 6.000 de euro, luat fără dobândă de la o persoană fizică, pe un termen de zece ani. Chiar şi aşa, procurorul ar fi putut acoperi doar în jur de 70 la sută din preţul de piaţă cu care se vinde dreptul la construcţie în zona respectivă. În afară de aceasta, procurorul mai are şi familie pe care o întreţine, necesită cheltuieli la întreţinere şi apartamentul de 142,5 metri pătraţi, precum şi cele patru mijloace de transport declarate, nemaivorbind de preţurile pipărate pentru materialele şi lucrările de construcţie.

Julieta Saviţchi
18/12/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii