Președintele Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a declarat greva foamei

Ilie Gulca
12/01/2022
Vasile Costiuc

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, reținut miercuri dimineață pentru 72 de ore, a declarat greva foamei. El este suspectat de abuz de putere sau abuz de serviciu săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizații criminale și de spălare de bani de asemenea în interesul unui grup criminal.

Ambele infracțiuni cu forme agravante prevăd o pedeapsă cu închisoare de la cinci la zece ani.

„Noi considerăm că pentru această infracțiune, abuz de putere, el nu poate fi tras la răspundere deoarece nu deținea nicio funcție publică în acel moment. Iar în ce privește acuzația de spălare a banilor în interesele unui criminal, nu sunt probe. Acum așteptăm acțiunile de urmărire penală”, a spus avocatul lui Vasile Costiuc miercuri seară.

Avocatul a mai declarat că va reclama procesul-verbal de percheziție deoarece în urma acestei acțiuni a fost ridicat doar telefonul acuzatului.

„Organul de urmărire penală susține că acțiunea a avut loc în 2008. Nu vedem logica acestei acțiuni [ridicarea telefonului mobil – n.r.]. Cum ar putea să fie păstrate probe într-un telefon cumpărat acum jumătate de an. Alte bunuri, alte înscrisuri nu au fost găsite și, în consecință, nu au fost ridicate”, a adăugat el.

Acesta a afirmat că Vasile Costiuc a fost audiat în 2015–2016 în calitate de martor în dosarul cu pricina și orice persoană audiată în asemenea calitate nu poate fi recunoscută bănuită.       

Angajații Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au desfășurat miercuri dimineață percheziții în dosarul Primăriei Durlești alte două persoane – fostul deputat democrat Veaceslav Nedelea și Elena Baraboi.

Persoanele vizate sunt suspectate că au intrat ilegal în posesia terenurilor, fiind în cercul de apropiați ai fostului primar de Durlești, Nicolae Crudu, decedat recent. Procurorii susțin că această afacere ilegală cu terenuri a prejudiciat bugetul Primăriei Durleşti cu peste 7 milioane de lei.

Fiica fostului primar de Durlești, Diana Crudu, fostă secretară de stat a Ministerului Agriculturii în Guvernul condus de Maia Sandu, reținută, pe 19 noiembrie, pentru implicare în aceleași scheme, se află în prezent în arest la domiciliu.

Dacă va fi găsită vinovată, ea riscă până la opt ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

Potrivit surselor Portalului Anticoruptie.md, politicianul Vasile Costiuc este finul de cununie al fostului primar de Durlești, Nicolae Crudu. 

Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a protestat în noiembrie 2021 în fața CNA, cerând eliberarea Dianei Crudu, plasată în arest preventiv pentru 20 de zile.

Vasile Costiuc a spus atunci într-un live video că dosarul respectiv a fost intentat în 2005 pe numele lui Crudu Nicolae şi că procurorii „au ţinut dosarul la murat”.

„Este adevărat că e fiica fostului primar care nu mai este. Într-un fel, înţeleg supărarea durleştenilor. Dar câţi dintre ei oare ştiu că o bună parte din aceste terenuri au ajuns în posesia judecătorilor şi procurorilor?”, a spus Costiuc, aducând învinuiri de corupţie la adresa procurorilor şi funcţionarilor de la CNA.

Conform datelor anchetei, în perioada 2005–2006, Nicolae Crudu și alți funcționari din cadrul Primăriei Durlești ar fi eliberat în mod fraudulos titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru 21 de loturi, cu suprafața totală de circa 1,5 hectare, amplasate în extravilanul localităţii.

Ilie Gulca
12/01/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii