Prima achitare în Dosarul Laundromat // Judecătorul Ghenadie Bîrnaz a fost găsit nevinovat

Mariana Colun
02/03/2021
Foto: curaj.tv

Fostul magistrat de la Judecătoria Râșcani din municipiul Chișinău, Ghenadie Bîrnaz, este primul inculpat în dosarul Laundromat care a fost achitat. Acesta a fost achitat de sub învinuirea de pronunţare cu bună-ştiinţă a unei încheieri contrare legii, din motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii. Hotărârea a fost pronunțată marți de judecătorul Eugeniu Beșelea. 

Sentinţa este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, prin intermediul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani.

Cauza penală în care este vizat Ghenadie Bîrnaz, care împreună cu alți 14 judecători a fost acuzat de implicare în spălarea a circa 18 miliarde de dolari din Federația Rusă, prin sistemul judecătoresc din Republica Moldova, a fost expediată în judecată în februarie 2017. Inculpații erau învinuiți de spălarea banilor în proporţii deosebit de mari şi pronunţarea cu bună-ştiinţă a unei hotărâri contrare legii, soldată cu urmări grave. Ulterior, cauzele au fost disjunse, iar în septembrie 2020, procurora Mirandolina Sușițcaia a emis ordonanță privind scoaterea de sub urmărire penale a mai multor foști judecători, inclusiv Ghenadie Bîrnaz, în dosarul disjuns în care acesta era urmărit pentru spălarea banilor în proporții deosebit de mari.

Anterior, Ziarul Național în parteneriat cu Centrul de Investigații Jurnalistice au arătat în cadrul unei anchete că, în perioada anilor 2010 - 2014, Republica Moldova s-a transformat într-o adevărată „spălătorie” a unor sume mari de bani proveniți din Federația Rusă. Din schemă au făcut parte cel puțin 17 magistrați moldoveni care au legalizat profituri care ar fi fost obținute ilegal. Mulți dintre judecătorii care au dictat verdicte în aceste cazuri au fost implicați și în atacurile raider din sistemul bancar din Republica Moldova, dar au fost lăsați să plece onorabil din sistemul judecătoresc. 

Schema moldovenească de legalizare a miliardelor de dolari provenite din Rusia funcționa în felul următor: în baza solicitărilor unor firme off-shore din Marea Britanie, Belize, SUA, Africa de Sud, Noua Zeelandă sau Scoția, magistrații din R. Moldova obligau firme rusești, dar și cetățeni moldoveni să le întoarcă datorii de sute de milioane de dolari. În schemă s-au pomenit implicați și 23 de cetățeni ai Republicii Moldova, unii dintre care nu au știut în ce „afacere” intră, după ce și-au lăsat semnăturile pe foi albe în schimbul a câtorva sute de dolari.

Magistratul Ghenadie Bârnaz a emis pe 21 septembrie 2011 o ordonanță de încasare a sumei de 400 de milioane de dolari în baza unui contract de împrumut semnat cu un an înainte. Cererea de chemare în judecată a fost depusă cu doar două zile înainte de către Taras Mykhaylyk, reprezentantul prin procură al PR-VERT SISTEM LIMITED din Marea Britanie, împotriva lui Veaceslav Bass din Chișinău, a unei firme din Noua Zeelandă și a două din Federația Rusă. „L-am găsit pe Veaceslav Bass acasă, în apartamentul sărăcăcios cu două odăi pe care îl împarte cu mama, soția fratelui decedat și o nepoată. Bărbatul de 32 de ani părea a fi speriat atunci când a auzit subiectul pe care vrem să îl discutăm. Veaceslav susține că nu a participat la ședința de judecată condusă de judecătorul Bârnaz și nici nu a știut despre existența ei. La fel cum nu a știut nici de un alt proces prin care a fost obligat să-i plătească unei firme off-shore, pe 3 mai 2013, 700 de milioane de dolari. Ordonanța a fost emisă de judecătorul Iurie Țurcan, tot de la Judecătoria Râșcani”, se arată în anchetă.

Mariana Colun
02/03/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii