Primarul orașului Durlești, în vizorul CNI, după o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice

Anticoruptie.md
28/04/2016
Foto: CIJM

Comisia Națională de Integritate s-a autosesizat după ce portalul Anticoruptie.md a arătat în cadrul unei anchete că primarul orașului Durlești, Eleonora Șaran, are mai multe imobile, terenuri și mașini, dar și o afacere prin care își dă casa în arendă pe bani pentru mese de pomenire și petreceri și pe care nu a inclus-o în declarația sa de avere. Potrivit lui Eugeniu Vițu, şeful Serviciului informare și relaţii cu publicul de la Comisia Națională de Integritate (CNI)​, la una dintre ședințele următoare, membrii CNI ar urma să voteze dacă trebuie sau nu inițiat un control.

„CNI s-a autosesizat imediat ce a fost publicată investigația. Informația a fost preluată și transmisă pentru a fi analizată și cel mai probabil în ședința de săptămâna viitoare se va pune în discuție inițierea unui control al veniturilor și proprietății”, ne-a declarat Eugeniu Vițu.

În cadrul investigației, jurnaliștii au demonstrat că primarul de Durlești își dă casa în arendă pentru mese de pomenire și petreceri, chiar dacă legea interzice să faci local acasă. Mai mult, funcționara nu pomenește nimic despre acest „business” în declarația sa de avere. Edilul se laudă că are mai multe case și terenuri, dar și un Mercedes pe care l-a cumpărat anul trecut, în timp ce era funcționară. Se plimbă însă cu un SUV, pe care nu îl arată în declarație. 

De asemenea, în 2012, în timp ce era viceprimar la Durlești, Eleonora Șaran a declarat că în 2011 a dobândit două case cu o suprafață totală de peste 500 de metri pătrați. În același an, ea arăta în declarație un salariu de doar 42.463 de lei, care, oficial, a fost singurul venit al familiei sale.

Anticoruptie.md
28/04/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii