Procurorii cer mandat de arestare pe numele lui Plahotniuc într-un nou dosar penal privind frauda bancară

Marcela Meglei
21/05/2020

Procurorii de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au cerut aplicarea unui nou mandat de arestare pe numele lui Vladimir Plahotniuc. Magistrații Judecătoriei Ciocana urmează să se pronunțe joi cu privire la aplicarea măsurii preventive. Fostul lider al democraților este vizat într-o nouă cauză penală, iar luni a fost pus sub învinuire pentru escrocherie, spălare de bani și organizarea și conducerea unui grup criminal. Informația a fost confirmată pentru portalul Anticoruptie.md de Ion Caracuian, șeful interimar al PCCOCS.

Întrebat despre demersurile privind extrădarea lui Plahotniuc din Statele Unite, despre care a vorbit luni procurorul General într-o conferință de presă, Ion Caracuian a declarat că este prematur să se pronunțe: „Azi cerem aplicarea mandatului de arestare. Vom vedea ce vor decide judecătorii, va urma procedura la Curtea de Apel. Nu putem să anticipăm nimic”.

Amintim că luni procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat într-o conferință de presă că beneficiarul principal al fraudei bancare ar fi Vladimir Plahotniuc. Stoianoglo preciza că, pe lângă cele trei grupuri de interese despre care se știe că ar fi beneficiat din frauda bancară, Grupul Platon, Grupul Șor și Grupul Filat, procurorii au stabilit că mai există un grup de influență – grupul Planotniuc, „despre care, oficial, nicăieri nu se menționa”.

„Unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc. Dispunem de probe incontestabile care indică că anume cetățeanul Plahotniuc este beneficiarul banilor obținuți sub formă de credite de la BEM, prin intermediul Grupului Șor, acoperite în consecință, din mijloacele financiare ale Băncii Naționale a Moldovei”, a declarat Stoianoglo. În total ar fi vorba de peste o sută de milioane de dolari americani. „Suma a fost direcționată spre procurarea pachetului de acțiuni al unei bănci, clădirii companiei de asigurări ASITO, Casei Modei și hotelului Național. De asemenea, banii primiți din creditele de la BEM erau utilizați de Plahotniuc în scopuri personale sau de către companiile afiliate acestuia pentru procurarea unui avion, achitarea curselor charter personale, dar și ale persoanelor din anturajul acestuia”, a mai subliniat procurorul general. El a anunțat că, imediat ce rechizitoriul va fi pregătit și tradus în engleză, Moldova va solicita extrădarea lui Plahotniuc din Statele Unite. „Imediat ce actul de învinuire va fi gata, va fi tradus și expediat în Statele Unite pentru a fi extrădat și tras la răspundere”, a punctat Stoianoglo.

Precizăm că în octombrie 2019, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au emis mandat de arestare pe numele lui Plahotniuc, iar ulterior acesta a fost anunțat în căutare internațională. Pe numele fostului lider al democraților au fost pornite două cauze penale. În primul caz, acesta este învinuit pentru faptul că, în perioada 2013-2015, a organizat o schemă de spălare a banilor prin intermediul unor firme pe care le controla. Prin această schemă ar fi fost spălați, prin firme off-shore, 18 milioane de dolari și trei milioane jumătate de euro, proveniți din cele trei bănci devalizate, Banca Socială, Banca de Economii și Unibank.

Cel de al doilea capăt de acuzare se referă la faptul că, în perioada anilor 2013 -2014, de la Tukumaan Limited au fost efectuate plăți: cu destinaţia „acordare împrumut” către Finpar Invest în valoare totală de 7 204 439 dolari, cu destinația „air transport services for passengers” către Nobil Air în valoare de 381 344 euro, către Abd Asiana Development Limited care a efectuat transferuri băneşti către soţia lui Plahotniuc pe contul deschis la Ablv Bank, valoarea cărora constituie 1 550 000 euro şi 1 140 000 dolari.

Marcela Meglei
21/05/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii