Renato Usatîi, învinuit alături de Plahotniuc și Platon în dosarul laundromatului rusesc. Cum comentează liderul PPPN

Julieta Savițchi
26/04/2020

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, este învinuit oficial în dosarul laundromatului rusesc. Vineri, Departamentul de anchetă al Ministerului de Interne din Federația Rusă i-a înaintat învinuirea pentru operațiuni valutare ilegale, se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Interne. Președintele PPPN susține că învinuirea i-a fost aranjată la Moscova de către președintele Igor Dodon.

Potrivit comunicatului, învinuirea i-a fost adusă lui Usatîi în cadrul dosarului intentat de Departamentul de anchetă din Federația Rusă în privința „membrilor unui grup criminal internațional care în perioada anilor 2013-2014, în urma operațiunilor valutare ilegale, au scos din Federația Rusă, prin intermediul băncii moldovenești Moldindconbank peste 500 de miliarde de ruble.

În document se mai arată că organizatorii schemei sunt Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon, ambii deținători ai cetățeniei Republicii Moldova și Federației Ruse, fiind dați în urmărire generală internațională.

Anchetatorii ruși susțin că schema consta în transferarea banilor de pe conturile unor firme controlate de Plahotniuc, Platon și Usatîii pe conturile deschise la Moldindconbank sub pretextul vinderii de valută, după care, mijloacele financiare erau radiate de pe conturi prin intermediul instanțelor de judecată din Republica Moldova. Ulterior, mijloacele financiare erau transferate pe conturile clienților grupării criminale, deținute în băncile europene.

Ministerul de Interne al Federației Ruse precizează că Renato Usatîi nu a dat curs citației și că învinuirea i-a fost înaintată prin intermediul avocatului său. Usatîi susține că dosarul este fabricat la insistenţa lui Igor Dodon, care i-ar fi aranjat învinuirea cu persoane influente din Rusia.

„Ceea ce s-a întâmplat la Moscova m-a pus în clasamentul celor mai mari acuzații care au existat vreodată pe globul pământesc. Am fost acuzat că aș fi organizat spălarea a 500 de miliarde de ruble rusești. După cursul valutar din 2014, înseamnă că eu aș fi spălat 16 miliarde de dolari americani. Despre această acuzare se discută din vara anului 2019, de când am revenit în Republica Moldova. Din momentul în care m-am întors în Republica Moldova, în iunie 2019, când a plecat Plahotniuc, Dodon, având frică de mine, a organizat ca toate site-urile din Federația Rusă, toate canalele Telegram să scrie că Usatîi s-a întors în Republica Moldova pentru a prelua laundromatul lui Plahotniuc și traficul de droguri și alte mizerii. Au pornit o campanie împotriva mea”, a declarat liderul PPPN în cadrul unei emisiuni televizate.

Amintim că în perioada guvernării PDM, condus pe atunci de Vladimir Plahotniuc, procurorii moldoveni l-au acuzat pe Renato Usatîi că ar fi comandat asasinarea bancherului rus Gherman Gorbunțov și i-a preluat banca din Chișinău. Usatîi, fiind în funcția de primar al municipiului Bălți, s-a retras la Moscova, fiind dat în urmărire generală, iar pe numele său a fost eliberat și mandat de arestare.

La alegerile prezidențiale din toamna anului 2016, Renato Usatîi l-a susținut pe Igor Dodon și a îndemnat electoratul său să îl voteze.

Renato Usatîi a revenit în Republica Moldova în vara anului trecut, după retragerea PDM de la guvernare. După ce a fost audiat de procurori, liderul PPPN a fost eliberat. În urma alegerilor locale din toamna anului 2019, Usatîi câștigă pentru a doua oară mandatul de primar la Bălți.

După revenirea în Republica Moldova, relațiile dintre Usatîi și Dodon se înrăutășesc considerabil, iar primarul de Bălți a lansat în spațiul public mai multe critici și acuzații de corupție în privința șefului statului.

Julieta Savițchi
26/04/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii