Se așteaptă o ședință fierbinte la CSM: Inspecția judiciară, sesizată în privința a două magistrate

Viorica Mija
08/08/2023
Colaj CIJM

Judecătoarele Liubovi Brînza și Svetlana Tizu vor cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) repunerea în funcție și în toate drepturile avute anterior. Asta, după ce, în luna iunie curent, Curtea de Apel Comrat le-a achitat într-un dosar de corupție. Decizia a fost contestată de procurori, care nu sunt de acord cu soluția adoptată, iar un verdict final urmează să fie pronunțat de instanța supremă.  

Pe ordinea de zi a ședinței CSM din 9 august se regăsesc cererile magistratelor Liubovi Brînza și Svetlana Tizu, care solicită „repunerea în funcție și în toate drepturile avute anterior”. Totul, după ce Curtea de Apel Comrat le-a achitat în așa-numitul „dosar al magistratelor”, trimis în judecată în 2019 . În toamna anului 2018, membrii CSM au dat curs solicitării Procurorului General, judecătoarele fiind suspendate din funcții până la emiterea  unei decizii definitive a instanței.

Surse Anticoruptie.md au declarat că solicitarea celor două magistrate nu ar fi conformă procedurilor legale. După ce a fost pronunțată decizia de achitare de către Curtea de Apel Comrat,  Liubovi Brînza și Svetlana Tizu urmau să revină în funcție de drept, fără a fi nevoie de o hotărâre a CSM în acest sens. Sursele au mai declarat că, deoarece cele două judecătoare nu s-au prezentat la serviciu în lunile iunie, iulie și până în prezent, va fi sesizată Inspecția judiciară pe motivul „lipsei nemotivate de la locul de muncă”.

„Dosarul magistratelor”, în care au fost implicate zece persoane, cinci judecători, un procuror, un avocat, un asistent judiciar, un medic și un inculpat într-un alt dosar, a fost trimis în judecată de către Procuratura Anticorupție în aprilie 2019. Toate cele zece persoane au fost reținute în octombrie 2018, într-un dosar de corupție.

Procurorii le învinuiau pe judecătoarele de la Curtea de Apel Chișinău și de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, că ar fi pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari, pentru a emite decizii favorabile în mai multe cauze penale aflate în examinare.

La 17 martie 2021, toate cele cinci judecătoare învinuite în așa-numitul „dosar al magistratelor”, Svetlana Tizu, Victoria Hadîrca, Ludmila Ouș, Galina Moscalciuc și Liubovi Brînza au fost achitate, după ce nu s-a constatat existența faptei infracțiunii, iar în luna iunie curent, Curtea de Apel Comrat a menținut hotărârea instanței de fond. 

Despre cariera și dosarele de rezonanță examinate de cele cinci judecătoare citiți AICI.

 

Viorica Mija
08/08/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii