Tergiversări în dosarele Constantin Ţuţu: Două dosare penale pe numele fostului deputat democrat ar putea fi comasate în unul singur

Anticoruptie.md
23/01/2023
CIJM

Două din dosarele penale în care fostul deputat democrat Constantin Ţuţu este învinuit de îmbogăţire ilicită şi trafic de influenţă ar putea fi comasate în unul singur. Magistratul Petru Păun de la Judecătoria Chişinău, în gestiunea căruia se află dosarul pentru îmbogăţire ilicită, a dat luni curs demersului avocaţilor privind comasarea celor două dosare.

Următoarea decizie privind comasarea dosarelor Ţuţu urmează să fie luată de magistrata Valentina Garabagiu, în gestiunea căreea se află dosarul privind traficul de influenţă. Şedinţa de judecată a fost programată pentru data de 2 februarie, iar examinarea dosarului pentru trafic de influenţă urmează să înceapă de la zero, după ce magistratul Ion Morozan a plecat la pensie.

Examinarea celor două dosare penale pe numele ex-deputatului PDM bate pasul pe loc în Judecătoria Chişinău. La doi ani şi jumătate de la începutul examinării, cele două dosare se află la etapa şedinţei preliminare.

Prima şedinţă de judecată în dosarul în care Constantin Ţuţu este învinuit de trafic de influenţă a fost programată pentru data de 2 iunie 2020, însă a fost amânată. De atunci, preşedintele completului de judecată, Ion Morozan, a programat peste 40 de şedinţe, dar nu s-a reuşit să se avanzeze aproape de loc în examinarea cauzei.

Din agenda şedinţelor de judecată în dosarul respectiv, reiese că majoritatea amânărilor au avut loc la solicitarea apărătorilor şi inculpatului sau din cauza pandemiei de Covid-19. La puţinele şedinţe când reuşeau să se adune toate părţile se examina prelungirea controlului judiciar în privinţa inculpatului, eliberarea acordului privind plecarea acestuia peste hotare sau cererile de recuzare a judecătorului.

Cel de al doilea dosar pe numele lui Ţuţu, în care esre învinuit de îmbogăţire ilicită, a ajuns în gestiunea magistratului Petru Păun.

La prima şedinţă de judecată, din 16 noiembrie 2021, magistratul a încercat să scape de dosar, trimiţându-l pentru conexare judecătorului Ion Morozan. Tentativa a eşuat şi magistratul a programat o nouă şedinţă pentru data de 3 martie, însă nu a avut loc din cauza stării de urgenţă în legătură cu războiul din Ucraina.

Şi dosarul în care Constantin Ţuţu este învinuit de omorul din Codrii Orheiului bate pasul pe loc în Curtea de Apel Chişinău de aproape  doi ani si jumatate.

Procesul a început la Judecătoria Orhei în 2013, iar în mai 2016 Constantin Țuțu a fost achitat. Instanța din Orhei l-a condamnat doar pe Ion Corcodel, cel care a recunoscut că a tras în direcția lui Alexei Veretco pentru a se apăra. Corcodel a fost condamnat la opt ani de închisoare, însă executarea sentinței a fost amânată până la intrarea în vigoare.

Pentru doi ani şi jumătate completul de judecată, prezidat de Alexandru Spoială, a programat 22 de şedinţe de judecată, toate fiind amânate.


 

Anticoruptie.md
23/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii