VIDEO // Justiție la Ialoveni: Un tânăr a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru un omor care nu a avut loc

Julieta Savițchi
22/06/2020
Maria Zubac, mama tânărului condamnat la 18 ani de detenție. Foto: CIJM

Constantin Zubac, un tânăr de 24 de ani din orașul Ialoveni, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor premeditat în circumstanțe agravante, chiar dacă victima sa este vie, sănătoasă și nu a stat nicio zi în spital. Cazul a fost sesizat pe Harta Corupției a portalului Anticoruptie.md de către Maria Zubac, mama tânărului.

Din sentința pronunțată la 15 decembrie 2018 de către Judecătoria Hâncești, oficiul Ialoveni, aflăm că în seara de 16 decembrie 2017, Constantin Zubac ar fi încercat să-l omoare pe vecinul său de scară cu o riglă din metal. Zubac, fiind în stare de ebrietate, s-a dus, aproape de ora 24, la unchiul său, care locuia cu câteva etaje mai sus și a bătut tare în ușă ca să-i deschidă. Vecinul de la etaj, Igor Chirilov, a ieșit să-i facă observație că face gălăgie. Între cei doi s-a iscat un scandal. Chirilov a intrat în casă, iar Zubac a început să bată puternic în ușă până acesta a ieșit din nou.

Cei doi s-au încăierat, iar în consecință, Chirilov s-a ales cu o zgârietură în regiunea pieptului, cu lungimea de 3 cm și adâncimea de 2 mm. Ulterior, victima a declarat că tânărul a încercat să-l omoare cu un cuțit, iar polițiștii au descoperit și presupusa armă a crimei, o riglă din metal.

Constantin Zubac a fost reținut în scurt timp de către prietenii lui Chirilov. Aceștia l-au dus la poliție, unde i-a fost intentat dosar pentru tentativă de omor.

Igor Chiriac, avocatul lui Zubac, susține că este vorba de un abuz al instanței. „În circumstanțele date, acțiunile clientului meu nu pot fi calificate ca tentativă de omor. Constantin a fost condamnat pentru aceeași faptă în baza a două articole din Codul Penal, omor premeditat în circumstanțe agravante și huliganism agravant. Este un abuz, o eroare a instanței de fond, care trebuie să fie reparată de instanța superioară”, ne-a declarat apărătorul.

Maria Zubac susține că fiul ei nu a avut intenția să-l omoare pe Chirilov, nu era cu acesta în relații ostile și nici nu-l cunoștea, „Înțeleg că a băut și s-a purtat urât, a încălcat ordinea publică și trebuie să răspundă. Dar pentru aceasta se dă 18 ani?”, se întreabă femeia.

Maria Zubac consideră că este vorba de o răzbunare din partea polițiștilor din Ialoveni, după ce un alt fiu de-al ei, Dumitru, i-a denunțat pe câțiva pentru tortură. Femeia a mai spus că i s-a cerut să achite o sumă impunătoare de bani pentru libertatea lui Constantin. „Niciun avocat din Ialoveni nu a vrut să-mi apere fiul. A trebuit să caut în Chișinău. Am încercat să caut pe alte căi cum să-l salvez. Mi-au zis că anul costă 2.000 de euro. De unde să iau eu, o simplă femeie de serviciu, cu un salariu de 2.000 de lei pe lună, 36.000 de euro?”, ne-a spus mama tânărului.

Igor Chirilov, partea vătămată, consideră că Zubac și-a meritat pedeapsa. „Nu eu l-am condamnat, dar instanța. Eu doar am spus cum a fost, am și martori. E mult sau puțin, așa e legea. Voi nu știți cine este el. Mi-a speriat soția și copiii”, ne-a declarat Chirilov.

Julieta Savițchi
22/06/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii