VIDEO // Sentința în dosarul Omorul de la Atrium va fi contestată de ambele părți. Care sunt motivele

Julieta Savițchi
27/06/2020
Aurel Ignat. Foto: CIJM

Sentința pronunțată vineri de Judecătoria Chișinău, prin care doi luptători K-1, învinuiți de omorul care a avut loc cu doi ani în urmă lângă centrul comercial Atrium, au fost achitați, va fi contestată în instanța ierarhic superioară atât de acuzatori, cât și de partea apărării.

Angela Pleșca, procurora pe caz, care a solicitat câte 15 ani de detenție pentru inculpații Aurel Ignat și Mihai Pârgaru, a declarat că sentința este absolut ilegală și o va contesta numaidecât.

Nemulțumită de decizia instanței a fost și mama victimei. „Copilul meu putrezește în pământ, iar ei stau la libertate”, ne-a declarat femeia.

Pe de altă parte, și Aurel Ignat susține că va contesta decizia în partea ce ține de condamnarea sa pentru huliganism la o amendă de 50 de mii de lei. „Nu sunt vinovat, nu l-am omorât eu pe Sergiu Bejenari. Nu am pornit noi bătaia. Am fost nevoit să mă apăr. Când ieșeam din discotecă, Bejenari m-a lovit cu un baston în cap. L-am lovit odată cu pumnul, ca să nu-mi tragă în cap a doua oară. A căzut jos, s-a ridicat și a plecat spre parcare. Atâta a fost”, ne-a spus Aurel Ignat.

Sportivul ne-a mai comunicat că în instanță se mai află pe rol un alt dosar în cazul bătăii de la Atrium, pentru huliganism, în care Ivan Bejenari, fratele victmei, polițistul Sergiu Bradu și un prieten de-al lor au statut de învinuiți, iar el este cu staut de parte vătămată.

Aurel Ignat consideră că altercația a fost pornită de către polițist, care în acea seară petrecea împreună cu frații Bejenari și cu trei tinere, printre care o minoră.

Bătaia de la Discoteca Edgo a avut loc în noaptea de 18 spre 19 mai 2018. În urma altercației, au fost transportați la Spitalul de Urgență Aurel Ignat, cu o plagă la cap, și Sergiu Bejenari, care a decedat peste șaze zile din cauza loviturilor.

Potrivit polițiștilor care au venit atunci la Spitalul de Urgență la solicitarea medicilor, toți participanții la încăierare erau în stare avansată de ebrietate. Ivan Bejenari și fetele care îl însoțeau au declarat că Sergiu ar fi căzut de pe scări. Ulterior, acest caz a avut o mediatizare largă după ce concubina bărbatului decedat, dar și fetele care îl însoțeau la discotecă, l-au învinuit public pe Ignat de comiterea crimei.

Aurel Ignat și Mihai Pârgaru s-au predat benevol după ce presa a anunțat despre decesul lui Bejenari, iar Eugen Deliu, fiul unor afaceriști din Chișinău, a dispărut, fiind dat în urmărire generală. Pârgaru și Ignat au stat șase și respectiv șapte luni în arest preventiv, apoi au fost transferați în arest la domiciliu.

Julieta Savițchi
27/06/2020

Comentarii