Vladimir Andronachi rămâne pentru încă 30 de zile în arest la domiciliu

Tatiana Gherța
17/07/2023
colaj CIJM

Procuratura Anticorupție (PA) anunță că demersul acuzatorilor privind prelungirea măsurii de arest preventiv în privința fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi, a fost admis. Luni, 17 iulie, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a prelungit măsura preventivă arestarea la domiciliu pentru 30 zile, până la 17 august 2023.

În timp ce prelungirea arestului preventiv a fost acceptată, cererea apărătorilor privind constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale inculpatului la emiterea a unor acte procesuale în timpul urmăririi penale a fost respinsă ca neîntemeiată. 

De altfel, PA anunță că, anterior, la 11 iulie 2023, prin încheiere, judecătorul a respins ca neîntemeiat demersul procurorului privind transmiterea cauzei penale a inculpatului Andronachi spre conexare la o altă cauză penală (de învinuire a 3 inculpați) pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Anterior, partea apărării a depus o cerere prin care a solicitat transmiterea spre conexare a cauzelor penale, însă în ședința de judecată a renunțat la cererea depusă și a solicitat respingerea demersului procurorului.

„Menționăm că, cele două cauze penale au legătură datorită aceluiași obiect de investigare, aceeași parte vătămată și cuantum al acțiunii civile, precum și același probatoriu. Conexarea cauzelor penale este necesară pentru buna înfăptuire a justiției și pentru investigarea infracțiunilor incriminate în ansamblu, precum și pentru optimizarea resurselor necesare în vederea soluționării obiective sub toate aspectele a cauzelor vizate. Însă, judecătorul a respins conexarea prin încheierea din 11 iulie 2023, care conform Codul de procedură penală nu poate fi contestată cu recurs”, se arată în nota informativă transmisă de PA.

Următoarea ședință în acest dosar va avea loc la data de 08 august 2023.

Precizăm că, la începutul acestui an PA a anunțat despre încheierea urmăririi penale în privința lui Vladimir Andronachi și a unui complice, în dosarul Frauda bancară. Urmare a investigațiilor făcute, s-a depistat că fostul deputat democrat, prin escrocherie și spălare de bani, ar fi prejudiciat statul  de circa 26 milioane de lei. Oamenii legii îi incriminează fostului deputat calitatea de organizator, instigator și autor în interesul unei organizații criminale, de fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. 

Vladimir Andronachi a fost reţinut la 2 noiembrie în Ucraina şi extrădat în aceeaşi zi poliţiştilor de frontieră moldoveni. Sursele portalului Anticorupţie.md au menționat că Andronachi se ascundea în Ungaria şi a venit în Ucraina unde avea interese de afaceri. Ex-deputatul moldovean a fost reţinut imediat cum a trecut din Polonia în Ucraina, fiind declarat indizerabil pe teritoriul ţării vecine.

Vladimir Andronachi a declarat anterior că a fost pus sub învinuire la comandă politică.

Tatiana Gherța
17/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii