Vladimir Plahotniuc, cercetat penal în Federația Rusă. Ce trebuie să facă organele de drept din Moldova

Crina Dumitriu
10/05/2019

Procuratura Generală a Republicii Moldova nu colaborează cu autoritățile din Federația Rusă în privința dosarului deschis de organele de drept din Rusia pe numele lui Vlad Plahotniuc, președintele Partidului Democrat, și deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Motivul invocat de reprezentanții PG este că nu au fost sesizați de colegii lor din Rusia, scrie TV 8. Experți în domeniu spun că la această etapă organele de drept din Moldova nu au cum să intervină.  

Într-un răspuns la o solicitare făcută de TV8, Procuraturia Generală  a menționat că în „lipsa sesizărilor oficiale din partea autorităților competente ale Federației Ruse la acest subiect”, procurorii nu au cum să intervină, deoarece această procedură este obligatorie, pentru ca autoritățile de la Chișinău să pornească propria investigație la acest subiect, susține șeful Direcției cooperare internațională și integrare europeană a Procuraturii Generale, Alexandru Cladco, citat de TV 8. 

La sfârșitul anului trecut, autoritățile de la Moscova au spus că l-au anunțat în căutare internațională pe Vladimir Plahotniuc. Acesta ar fi suspectat de tentativă de omor și crearea unui grup criminal organizat. În ianuarie curent un tribunal  de la Moscova a recunoscut drept legal mandatul de arest emis în lipsă pe numele liderului Partidului Democrat Vladimir Plahotniouc, acuzat de omorul cu deosebită cruzime a cel puțin două persoane. Agora.md scria, citând RIA Novosti, că motivele asasinatelor ar fi de ordin politic.  Atunci, Plahotniuc a declarat că dosarul penal este o continuare a unor presiuni care deja au loc de mai bine de un an, asupra sa. Pe acest caz ar figura și Veaceslav Platon, omul de afacere care se află acum în detenție în Republica Moldova.

În 2017, presa a scris despre un alt dosar penal în care Vlad Plahotniuc era cercetat de autoritățile de drept din România. În aprilie 2017, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) de la Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de constituire a unui grup infracţional, în cadrul căreia este vizat și Vlad Plahotniuc. Atunci PD a dezmințit că Plahotniuc este cercetat penal în România, precizând că „este un început prematur al alegerilor, iar pe post de actori electorali sunt folosiţi infractori aflaţi în puşcărie”.

Experți în domeniu, solicitați de Anticoruptie.md, spun că atâta timp cât nu există o condamnare în țara respectivă în cazul lui Vlad Plahotniuc, organele de drept moldovenești nu prea au cum să intervină. Dacă dosarul penal a fost pornit înainte ca persoana dată să dețină o funcție de demnitate publică, este nevoie să se aștepte o hotârâre în care să fie dovedită vina persoanei și în funcție de hotărârea instanței și cerințele autorităților rusești, se vor decide și acțiunile autorităților moldovenești, fie este formulată o cerere de extrădare, fie se decide asupra executării pedepsei în Republica Moldova, precizează experții.  

Crina Dumitriu
10/05/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii