Alegeri validate. Igor Dodon, oficial președinte al Republicii Moldova

Anticoruptie.md
13/12/2016
Igor Dodon Foto: facebook.com

Mandatul lui Igor Dodon în funcția de șef al statului a fost validat de către Curtea Constituțională, după ce ex-socialistul a fost votat de 52,11% din cetățeni în cadrul turului doi al scrutinului prezidențial din 13 noiembrie. Decizia a fost luată după ce, cu o zi înainte, Curtea Supremă de Justiție a pus punct în dosarul „Diaspora versus Republica Moldova”, respingând ca inadmisibil recursul depus de avocații cetăţenilor moldoveni care nu au putut vota peste hotare, împotriva autorităţilor electorale. Igor Dodon și Maia Sandu nu au fost prezenți la ședința de la Curtea Constituţională, care s-a desfășurat pe fundalul unui protest organizat în fața sediului instituţiei, unde un grup de tineri a scandat „Vot fraudat!” și „Curtea ne-a trădat!”. 

În cadrul ședinței, președinta CEC, Alina Russu, a prezentat raportul de totalizare a alegerilor prezidențiale, trecând în revistă și faptul că, în turul doi, la urne s-a prezentat un număr-record de cetățeni din diasporă și că puțin peste 4.000 dintre ei nu au reușit să voteze. „Alegerile sunt de neconceput fără reguli de drept prescrise, fiind consacrate atât în tratatele internaționale, cât și în Constituție, dar și fără reguli de detaliu, privind procedurile tehnice de desfășurare a acestora. Nu există alegeri organizate spontan sau aleatoriu. Comisia Electorală Centrală a activat în strictă confrmitate cu legea. În numele CEC, solicit susținerea demersului înaintat de membrii autorității electorale, confirmarea rezulatatelor alegerii președintelui Republicii Moldova și validarea mandatului acestuia”, a declarat Alina Russu în încheierea discursului său. 

Reprezentantul lui Igor Dodon la ședință, socialistul Vladimir Țurcan, la fel a cerut membrilor Curții să recunoască legalitatea scrutinului și să valideze rezultatele. „Motive care ar duce la invalidarea alegerilor lipsesc. Toate contestațiile depuse de contracandidat au fost examinate de către instanțele de judecată și au fost soluționate definitiv. Probe veridice care ar confirma existența unor fraude și ar putea condiționa invalidarea alegerilor, la fel, nu au putut fi depistate”, a punctat el. 

Nici Maia Sandu nu s-a prezentat la ședință. În dimineața zilei de astăzi, lidera PAS a scris pe pagina sa de Facebook că a solicitat Curții să amâne ședința cu o zi, dar și că a depus o contestație privind rezultatele anunțate de CEC. „Aceste alegeri nu au fost libere și corecte, de aceea contestăm rezultatul anunțat de CEC. Statul, sau cei care au ajuns să-l reprezinte fără să ne reprezinte pe noi, a fost surd și mut la ilegalitățile comise în campanie, iar uneori a fost parte la aceste ilegalități. CEC, după ce timp de două luni s-a făcut că nu vede cererea noastră prin care solicitam verificarea suspiciunilor de finanțare a PSRM din offshoruri, ne spune că a transmis-o la CNA în sfârșit. Poate până la următoarele alegeri primim un răspuns de la CNA”, a scris Maia Sandu. 

În replică, președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a explicat că nu ar exista vreun temei pentru amânarea ședinței. „Partidul PAS a fost înștiințat cu cinci zile în urmă. Ieri, Curtea a anunțat că ședința va avea loc astăzi. Prin urmare, nu văd un temei pentru asemenea constatări rupte de realitate. Fiecare își stabilește prioritățile cum consideră necesar: dacă este mai important să meargă peste hotare, înseamnă că merge peste hotare, dacă este mai important să pledezi cauza la Curtea Constituțională, atunci vii aici”, a declarat Alexandru Tănase. 

Totodată, plenul a acceptat contestația depusă de reprezentantul Maiei Sandu și a revenit cu soluția finală câteva ore mai târziu. 

Anticoruptie.md
13/12/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii