„Prezidențiale transparente”: alegeri cu decedați în listele electorale, persoane înscrise în locuințe străine și acces interzis la informație de interes public

Anticoruptie.md
01/11/2016
Galina Bostan, președinta CAPC, (stânga) și Cornelia Cozonac, președinta CIJM. Foto: IPN, Elena Covalenco

Comisia Electorală Centrală și CRIS Registru ar trebui să identifice soluții pentru excluderea persoanelor decedate din listele electorală, în caz contrar cetățenii vor continua să pună la îndoială corectitudinea scrutinelor, a declarat Galina Bostan, președinta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), marți, 1 noiembrie, în cdrul unei conferințe de presă.   

Experta în domeniul anticorupție a menționat că linia fierbinte deschisă de CAPC în cadrul „Inițiativei pentru alegeri prezidențiale transparente”, desfășurată în parteneriat cu Centrul de Investigații Jurnalistice și Ziarul de Gardă, cu suportul Freedom House, a fost solicitată de aproape 150 de ori, circa 50 de apeluri fiind recepționate în ziua alegerilor. „Aspectele cele mai importante au vizat persoanele străine înregistrate în apartamente, persoane decedate înregistrate în apartamente și persoanele plecate peste hotare. Probabil, ar fi cazul ca CEC împreună cu CRIS Registru să identifice soluții pentru excluderea persoanelor decedate din listele electorale. Acest lucru trebuie făcut neapărat pentru că, din acest motiv, opinia cetățenilor față de corectitudinea scrutinului este puțin denaturată. De exemplu, o petiționară ne-a sunat pentru a ne informa că a procurat apartamentul acum patru ani, dar în el figurează fiica fostei proprietare care este decedată. Astfel de cazuri sunt mai multe”, a spus Galina Bostan.

Președinta CAPC a precizat că la acest scrutin numărul persoanelor care au apelat la linia fierbinte a fost mai mic decât la alegerile parlamentare din anii precedenți. Una dintre explicații ar fi că în acest an și Comisia Electorală Centrală a lansat o linie fierbinte similară. „Toate încălcările pe care noi le-am sesizat la această linie telefonică fierbinte au fost transmise mai departe pentru a fi contabilizate de către observatorii Promo-Lex și pentru a fi investigate de Centrul de Investigaţii Jurnalistice sau de Ziarul de Gardă”, a declarat Galina Bostan.

Cornelia Cozonac, preşedinta Centrului de Investigaţii Jurnalistice, susține că una dintre cele mai grave probleme depistate de jurnaliști în perioada pre-electorală a fost îngrădirea accesului la informaţia de interes public. „În acest an, la solicitările de informație s-au invocat pentru prima dată datele cu caracter personal. Am primit mai multe sesizări de la cetățeni privind listele de subscripție, dar și în spațiul public s-a vorbit mult despre aceste liste. În cazul unor candidați au existat dubii că semnăturile ar fi fost colectate corect. Ne-am propus să le verificăm până la alegeri, așa că am expediat un demers la CEC. Ne-am angajat printr-un demers suplimentar să nu divulgăm date cu caracter personal. CEC a expediat însă demersul către Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Este o încălcare gravă, un atac la libertatea presei şi la democraţie pentru că într-un stat democratic informaţia de interes public este deschisă cetăţenilor. Or, în campania electorală această informaţie este foarte importantă pentru alegătorii care trebuie să ia o decizie corectă atunci când îşi dă votul pentru un candidat sau altul”, a declarat Cornelia Cozonac.

Președinta Centrului de Investigații Jurnalistice s-a referit și la faptul că, în acest an, CEC a decis să nu publice locul de muncă al persoanelor care au făcut donaţii partidelor politice, fiind din nou invocate datele cu caracter personal. „Am făcut o solicitare și în acest sens, dar ne-a fost respins accesul. Avem o explicație de ce s-a întâmplat acest lucru. În campaniile anterioare am realizat câteva anchete și am demonstrat că reprezentanții companiilor care au donat bani către anumite partide au câștigat licitații publice. A fost posibil să găsim legătura exclusiv din bazele de date deschise și din rapoartele financiare ale formațiunilor politice”, a subliniat Cornelia Cozonac.

Anticoruptie.md
01/11/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii