Justiţie

VIDEO // Cum și-a amenajat un maior de poliție un apartament cu comodități chiar la locul de muncă

foto: CIJM
Autor: Julieta Savițchi
12/04/2019 29079

Șeful Sectorului de poliție nr.1 al Inspectoratului de poliție Buiucani, Nicolae Cornescu, a acaparat un spațiu de 38 de metri pătrați din imobilul care găzduiește secția de poliție, în care și-a amenajat un apartament cu toate comoditățile. Imobilul acaparat abuziv, dar nu fără acordul tacit al superiorilor, se află în centrul istoric al Chișinăului și nu este înregistrat la Cadastru. Cu toate acestea, polițistul, în grad de maior, care conduce Sectorul de poliție, locuiește nestingherit, cu familia sa, de cel puțin 10 ani în acest imobil. Investigarea acestui subiect a pornit de la o sesizare pe Harta Corupției.

Sectorul de Poliție nr.1 al Inspectoratului Buiucani din Chișinău se află într-o clădire din strada 31 august 1989 în centrul istoric al Capitalei. Clădirea nu se regăsește în Registrul bunurilor imobile, fiind indicat doar terenul pe care este amplasată, cu suprafața de 0,0232 ha.

La câțiva metri se află și oficiul Buiucani al Procuraturii municipiului Chișinău.

Fațada clădirii denotă că recent imobilul a fost reparat capital. 

Foto: CIJM

Nicolae Cornescu, în grad de maior, lucrează în poliție din anul 2008, fiind angajat în sectorul nr.1, pe care peste câțiva ani a ajuns să-l conducă. 

Nicolae Cornescu. Foto: CIJM

Din casă, direct în biroul de serviciu

Biroul de serviciu al maiorului Cornescu se află în partea stângă de la intrarea din sectorul nr.1 de poliție.

Foto: CIJM

În partea dreaptă se află locuința familiei Cornescu. Astfel, șefului sectorului îi ia cel mult un minut ca să ajungă în biroul de serviciu.

Cornescu a făcut și o intrare separată în locuința sa, care se află în dreapta intrării din instituția statului. Fiind în interiorul sectorului de poliție, locuința familiei Cornescu este înconjurată de birourile polițiștilor de sector. Un subaltern de-al lui Cornescu ne-a condus amabil la locuința șefului său atunci când l-am întrebat unde o putem găsi pe soția acestuia, Svetlana Cornescu. În timp ce ne conducea, polițistul ne-a întrebat dacă nu s-a întâmplat ceva.

Clădirea este după reparație, au fost schimbate termopanele. La fel, au fost schimbate și termopanele de la geamurile din partea de imobil acaparată de Nicolae Cornescu.

Tentativa eșuată de a legaliza locuința din sectorul de poliție

La 23 aprilie 2013, Svetlana Cornescu, soția lui Nicolae Cornescu, s-a adresat Primăriei municipiul Chișinău cu cerere prin care a solicitat acordarea unui spațiu locativ. Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare a Consiliului municipal Chișinău prin răspunsul nr.C-930/13 din 22 mai 2013 a respins cererea, motivând cu lipsa spațiului locativ suficient în municipiul Chișinău și că Primăria municipiul Chișinău nu dispune de mijloace financiare suficiente pentru construcția spațiului locativ.

La 10 iunie 2013, soția polițistului s-a adresat Primăriei municipiul Chișinău cu cerere prealabilă prin care a solicitat acordarea unui spațiu locativ, însă a primit refuz pe motiv că nu este spațiu locativ și acestea vor fi alocate doar în baza rândului stabilit. La 7 august 2013, Svetlana Cornescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei și Consiliului municipal Chișinău cu privire la obligarea acordării spațiului locativ și anume spațiul locativ cu suprafața 38 de metri pătrați din cadrul sectorului de poliție nr.1 din strada 31 august 1989, nr.106, municipiul Chișinău.

În cererea de chemare în judecată, Svetlana Cornescu a menționat că locuiește cu familia „în spațiul locativ din cadrul sectorului de poliție nr.1 din str.31 august 1989 nr.106, mun.Chișinău, fapt ce confirmă existența spațiilor locative libere”.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 9 octombrie 2014 a fost respinsă acțiunea Svetlanei Cornescu. Instanța a invocat Regulamentul cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.405 din 25 noiembrie 1987 care prevede că încăperile de locuit li se acordă cetăţenilor potrivit ordinii de succesiune, stabilite în liste, ţinându-se seama de timpul luării la evidenţă şi punerii la rând şi în dependenţă de mărimea spaţiului locativ dat în exploatare şi eliberat.

La 4 martie 2015, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea instanței de fond și a respins cererea de apel depusă de Svetlana Cornescu. În decizie se mai arată că „spațiul cu suprafața de 38 de metri pătrați din cadrul sectorului de poliție nr.1 din str.31 august 1989, nr.106, mun.Chișinău nu are statut de spațiu locativ sau spațiu locativ de serviciu”.

La 26 august 2015, Curtea Supremă de Justiție a respins ca inadmisibil recursul depus de către avocații Svetlanei Cornescu.

Ilegalitate acoperită de șefii din Poliție

Cel puțin șefii Inspectoratului de Poliție din sectorul Buicani al Capitalei au cunoscut despre apartamentul din sectorul de poliție nr.1, dar au închis ochii la abuzul comis.

La 1 iunie 2012, șeful Poliției din sectorul Buiucani al Capitalei, pe atunci în persoana lui Dumitru Șaptefrați, s-a adresat Primăriei municipiul Chișinău cu demers de a întări ca apartament de serviciu încăperea cu suprafața de 38 de metri pătrați din cadrul sectorului de poliție nr.1 din str.31 august 1989, nr.106, demers care a fost respins.

Alexei Grosu. Foto: politiacapitalei.md 

Alexei Grosu, actualul șef al Inspectoratului de Poliție al sectorului Buiucani din Chișinău, susține că Nicolae Cornescu a profitat de o hotărâre a Guvernului din 2007, care permitea inspectorilor de sector să locuiască în sectorul de poliție. „A fost așa o hotărâre, paremi-se nr.260. Se permitea inspectorilor de sector să locuiască în sectorul de poliție pentru a fi mai aproape de locul de muncă. Nu știu dacă mai funcționează acum. Dar Cornescu este un polițist bun, are experiență. Noi și așa ne comfruntăm cu fluctuația cadrelor și facem tot posibilul ca să menținem angajații, în special pe cei cu experiență”, a adăugat șeful Inspectoratului Buiucani.

Colonelul Grosu a mai declarat că activitatea sectorului nr.1 nu este perturbată din cauza că maiorul Cornescu locuiește acolo: „A fost o sală mare care nu era folosită. Toți inspectorii de sector au loc de muncă, intrarea este separată. Nu-i niciun deranj”.

Alexei Grosu ne-a spus că Nicolae Cornescu și-a instalat contoare și plătește pentru serviciile comunale: „Nu achită Inspectoratul. El singur își plătește facturile”. În același timp, Alexei Grosu nu a putut să ne confirme dacă Nicolae Cornescu a reușit să semneze contracte cu furnizorii de servicii comunale. Precizăm că pentru a încheia contracte cu furnizorii „Gaz Natural Fenosa”, Regia „Apă-Canal Chișinău” și întreprinderea „Chișinău Gaz” consumatorii casnici trebuie să prezinte documente de proprietate asupra imobilului sau contracte de arendă și acordul proprietarului.

Eduard Mașnic. Foto: ZdG.md

Procurorii de la Buiucani „nu au știut” de ilegalitatea de sub nasul lor

Șeful oficiului din sectorul Buiucani al Procuraturii municipiului Chișinău, Eduard Mașnic, spune că nu a știut că în incinta sectorului de poliție nr.1, care se află la câțiva metri de la Procuratură, a fost amenajat un apartament.

„Recent a parvenit o sesizare pe acest caz, semnată de Igor Hlopețchi, și am dat indicații unui procuror să investigheze cazul. Deocamdată nu avem un rezultat”, a precizat procurorul.

Nicolae Cornescu: „Mai întâi documentați-vă, apoi să mă deranjați!”

Am încercat să discutăm de mai multe ori cu Nicolae Cornescu, el însă a fost zgârcit la vorbă. Polițistul ne-a dat de înțeles că ar avea acordul administrației publice locale pentru a-și face locuință în sectorul de poliție. Despre faptul că despre cazul său au fost sesizări în presă, șeful sectorului de poliție afirmă că familia Hlopețchi, tatăl și fiul, s-ar răzbuna în felul acesta, pentru că ar fi în relații ostile de mai mult timp. „Mai întâi documentați-vă, apoi să mă deranjați”, ne-a răspuns de fiecare dată maiorul Cornescu.

Ghenadie Dubiță, șef-adjunct al Direcției Generlale Locativ-Comunale și amenajare a Primăriei Chișinău, ne-a comunicat că nu există un conflict dintre administrația publică locală și Nicolae Cornescu. „Instanța a decis definitiv, de ce fel de contract mai poate fi vorba?”, ne-a răspuns cu o întrebare funcționarul.

Igor Hlopețchi. Foto: Facebook.com

Solicitat de CIJM, avocatul Igor Hlopețchi, a recunoscut că a scris denunț la Procuratură, însă a infirmat că ar avea ceva personal cu maiorul Cornescu.

„În Chișinău a venit un investitor din România, căruia îi acord asistență juridică. Investitorul a vrut să închirieze un spațiu pe strada 31 august 1989 și astfel am descoperit și spațiul locativ din sectorul de poliție. Clientul meu din România a râmas uimit de această situație, eu nu m-am simțit comod și am depus denunțul în Procuratură”, a precizat apărătorul.

Ce spun experții

Lilia Carasciuc, directoare Transparency International Moldova, consideră că este vorba de un abuz de serviciu, protejat prin acțiuni de corupție. „Este vorba de utilizarea resurselor statului în interesul unui funcționar public. Dacă utilizează de atâta timp bunul statului în interes propriu, atunci acest polițist trebuia demult pedepsit. Dar nu a fost pedepsit, dar dimpotrivă, protejat. Șefii lui au știut și au închis ochii, deci trebuie și ei pedepsiți pentru că au încălcat legea. Este o definiție simplistă a corupției”, a declarat experta.

Articolul a fost realizat în cadrul proiectului „Mobilizarea societății civile cu scopul de a susține integritatea în sectorul Justiţiei în Republica Moldova”, desfășurat de Centrul de Investigații Jurnalistice şi Freedom House, cu susţinerea financiară a Departamentului de Stat al SUA.

Investigaţii din aceeaşi categorie:

Articolul precedent la aceeaşi temă

Articolul următor la aceeaşi temă

Materialele de pe platforma www.anticoruptie.md pot fi preluate în limita a 1.000 de semne. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu, trebuie indicată sursa şi linkul direct la articol. În cazul publicațiilor tipărite, posturilor de radio și televiziunilor va fi indicată sursa. Preluarea integrală este permisă doar în condiţiile unui acord prealabil cu Centrul de Investigații Jurnalistice. Articolele publicate pe portalul www.anticoruptie.md sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe.

Comentarii