Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe.

Urmărește-ne

Detalii despre polițistul și medicul din Anenii Noi reținuți pentru că au pretins 1.000 de euro de la un șofer

Distribuie
uploads/dosare/2022/02/15/2631(810,455).jpg
Foto-simbol

Angajatul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) reținut de Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, este Andrei Druță, bănuit că ar fi pretins 1.000 de euro de la un șofer care conducea automobilul în stare de ebrietate.

În același caz, mai figurează doi polițiști de la INSP, un angajat al Inspectoratului de poliție, Anenii Noi, Andrei Malai, care activează la sectorul de poliție din satul Geamăna, cercetat în libertate, și un medic cu funcție de conducere în cadrul Instituției Medico-Sanitare Publice Anenii Noi, reținut și el pentru 72 de ore. 

Potrivit surselor portalului Anticoruptie.md, Andrei Druță a mai fost reținut în 2021 de angajații Centrului Național Anticorupție pentru o infracțiune similară. 

Extorcarea de bani de la șoferi în stare de ebrietate funcționează de mai mult timp la Anenii Noi. În această infracțiune este implicată o asistentă medicală, care avea sarcina să falsifice analizele medicale. Asistenta a colaborat cu ancheta și este cercetată în libertate.

Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA) a reținut marți un angajat al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi și un medic cu funcție de conducere de la Instituția Medicală de Sănătate Publică locală pentru că ar fi pretins 1.000 de euro pentru a nu documenta fapta de conducere a mijlocului de transport auto aflat în stare de ebrietate.

Acțiunea s-a desfășurat sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. 

image

Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa. Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.


Abonează-te